O leapşă frumoasă, preluată din zbor de la Zum, cu personajele preferate din copilărie. De la început trebuie să spun că am o slăbiciune pentru prinţi şi suverani, cereşti şi pământeşti, aşa că e normal să se regăsească pe locurile fruntaşe.
1. Dumnezeu deghizat în moş sărman din poveştile noastre populare, care cerşeşte adăpost de la oameni şi mai sărmani. Un expert al travestiului, El şi cu Sf. Petre.
1. Micul prinţ, care m-a sensibilizat până la limita suportabilului, deşi pe atunci nu înţelesesem mare lucru din poveste.
2. Prinţul fericit al lui Oscar Wilde, care m-a făcut să plâng în hohote. Generozitatea lui era înspăimântătoare.
2. Atreyu din Povestea fără sfârşit, care înseamnă „fiul tuturor”, cel respectat de toţi, adică exact ceea ce adulţii nu concep în ruptul capului când e vorba de un copil.
3. Bastian cel grăsuţ; m-a învăţat că poţi uita de complexe numai dacă te refugiezi cu adevărat în lumea cărţii într-un pod, cu pătura pe cap şi lanterna în mână, lucru pe care nu am fost în stare să îl fac niciodată, de fapt.
4. Pascal, băiatul bolnav de leucemie din cartea lui Michel Bataille, Pomul de Crăciun, care a vrut lupi adevăraţi în preajmă înainte de a muri. M-a învăţat că, de cele mai multe ori, nu avem curajul să conştientizăm ce vrem pentru că ne e teamă de frumuseţea ireală a propriilor dorinţe.
5. Şeherezada***, care ştia să îl ducă pe Şahriar cu vorba. Ceea ce făcea ea era, pe atunci, cel mai lung maraton.
6. Habarnam, bineînţeles. Pentru că îi dispera cu seninătate pe toţi.
7. Hipolita, regina amazoanelor. Respectată şi temută deopotrivă de bărbaţii cei mai de soi. La idealul ăsta râvnesc şi astăzi. Cu toate că nu apare foarte mult în Legendele Olimpului, a reuşit să mă capteze printre toţi eroii musculoşi, mai pământeni sau mai semizei.
8. Păcală, care m-a învăţat să nu am milă de proşti.
9. Phileas Fogg şi Passepartout, Dick Sand şi căpitanul Nemo şi, în general, toţi marii călători ai lui Verne, pe jos sau cu balonul, pe mare sau sub mare.
10. Tom Sawyer, Tom Canty!!! şi Huckleberry Finn, care se bucurau de viaţă în picioarele goale, lucru pe care eu nu l-am reuşit nici până astăzi. Pe lângă asta, cel mai tare lucru făcut de Tom Sawyer şi Huck a fost să îşi însceneze moartea.
11. Robin Hood, care m-a făcut să visez pentru prima dată la banii de buzunar.
*** Ca o curiozitate de subsol din noua colecţie de la ErcPress a celor O mie şi una de nopţi: Şeitan este unul dintre multele nume arabe date lui Satan-Amăgitorul. 🙂
P.S.: Păcat că nu am avut parte în copilărie de Tolkien. Ar fi fost nelipsit din top.
! ! ! Iniţial am scris greşit, în mod impardonabil: Kenty. Îmi cer scuze.
postat de Teodora
Micul print nu e nici pe departe o carte pentru copii, desigur. De lucrul asta n-a tinut seama profesoara noastra de romana din scoala generala, care ne-a pus sa-l citim si sa-i facem – desigur – si rezumatul. Imi amintesc si acum cat de sincer am urat cartea la vremea respectiva si (dovada ca am ramas traumatizat),nu mi-a mai placut nici macar la varsta maturitatii, cand probabil ar fi trebuit s-o gust cu adevarat 🙂
M-am abătut un pic de la leapşă, nu toate personajele sunt copii, aşa cum propusese Zum. Am deviat în… personajele din copilărie! 🙂 Într-adevăr, Micul prinţ nu este o carte pentru copii, dar pe mine fiinţa asta stranie cu voce subţire m-a prins. Bănuiesc că am avut noroc. 🙂
Va fericesc. Mie recomandarea din scoala mi-a produs o antipatie durabila fata de cartea aceea.
Păi ştii cum se zice: dacă vrei să îndepărtezi sau să scârbeşti eficient copilul de carte, dă-i-o ca lectură şcolară sau pune-i-o în manual ca „obiect de studiu”. De aceea nu mi-a plăcut niciodată idealul elevului silit’or, este prea legat de silit, de constrângere. Antipatia ta este chiar de înţeles.
Ar fi foarte tare daca ati reusi sa puneti pe blog evenimentele pe care le organizati si o poate carti citite care v-au placut foarte mult:D.
Pe cele mai importante le-am postat deja, aşa cum e cazul Colocviilor Transilvania. Asta nu înseamnă că ne mulţumim cu atât, vom ţine cont de observaţia ta. Mulţumim! 🙂
L-as aduga si pe Enrico din Cuore – Inima de copil. Mi-a fost simpatic 🙂
Da, sunt mulţi: Jim Hawkins din Comoara din insulă, Remi din Singur pe lume, Fetiţa cu chibrituri a lui Andersen, Peter Pan, personajele lui Dickens, Mowgli, Buratino…dar nu ştiu de ce, nu m-au prea impresionat, deşi despre ei, despre copii ar fi trebuit să mă ocup în mod special. Însă am folosit leapşa ca un prilej de joacă… 🙂
hm, mi-ar fi fost si mie mult mai usor sa pun personaje preferate, nu personaje preferate copii. da’ am zis sa fac asa tocmai fiindca eram curioasa ce copii din carti le plac oamenilor. si cand colo, oamenii… 🙂
sunt curioasa daca pe tine chiar te-a impresionat Seherezada cand erai mica (deci atunci, nu mai tarziu!). si daca O mie si una de nopti e carte pentru copii 🙂
uite ca eu am uitat de print si de cersetor, nu stiu cum (am facut topul al repezeala, cred ca mai mult voiam sa vorbim despre, nu mi-a iesit cine stie ce 🙂 ). si asa-i, Dumnezeu deghizat in mos sarman rulz!
Sunt o groază de copii, dar mulţi (nu ştiu de ce) nu m-au prins. Şeherezada m-a uimit pentru că citeam literal: cineva vorbeşte non-stop 1001 nopţi. Oa, era ceva uimitor pe atunci, să vorbeşti atâta fără să răguşeşti… Copiii din familia Deleanu nu m-au prins absolut deloc, Cireşarii, la fel. Nici Peter Pan nu m-a prea impresionat, deşi povestea lui este foarte, foarte frumoasă. Din Alice în Ţara Minunilor nu am înţeles mare lucru, Alice mi se părea foarte bizară, nu aveam deloc empatie pentru ea, mi se părea că intră intenţionat în buclucul relativismului: ba mare, ba mică…
Sper să nu te superi că am deviat leapşa de la scopul iniţial, m-am jucat nerespectând regula de vârstă. Şi am făcut-o la cea mai mare repezeală. Cum se zice, m-a luat valul… 🙂
Cred, până la urmă, că cel mai autentic este, totuşi, personajul lui Mark Twain, indiferent de nume. El pare adevăratul „copil universal”.