Iată cine vine la librărie!

Chestie de zile mari. Acum ceva timp vine în librărie o tânără domniţă. Bălaie, cochetă, la vreo 18 ani sau ceva mai mult. Sigură, mă întreabă dacă am dicţionar de învăţat limba italiană. Uşor derutat de cerinţă, îi pun unul în mână, care avea doar mărunta calitate de a oferi varianta lingvistică italiană, nu şi pe aceea de-a o învăţa limba respectivă. Pe moment pare mulţumită, aşa că mă îndepărtez. După o vreme, se întoarce destul de încruntată şi îl apelează pe colegul meu ce se afla în apropiere. Este derutată! Nu înţelege şi basta: de ce, pe de-o parte, avem un cuvânt, iar după semnul egal sunt înşiruite o groază. De ce nu este clar şi nu se ştie exact ce înseamnă cuvântul respectiv?! Colegul împietreşte. Nu este sigur că înţelege nedumerirea clientei ofensate de ridicolul cărţii şi face eroarea să pronunţe cuvântul sinonime. Dom’şoara nu este sigură dacă trebuie să îi tragă o palmă neruşinatului care foloseste cuvinte d’alea cu ea, aşa că îi aruncă o privire în care se amestecă dispreţul cu superioritatea. Nu am înţeles nimic din ce a cerut ea. Bietele fiinţe ce mişună printre cărţi nu au avut capacitatea de a percepe nevoia stringentă de a cumpăra (şi aici încerc că citez cât mai exact): “Un dicţionar cu un di’ăla de o parte (cuvânt, completează timid colegul!) – a, da, cuvânt, şi cu un singur din ăsta … cuvânt, pe partea asta.” Simplu ca bună ziua. Să înţeleagă omul, nu să trebuiască să ghicească care e varianta corectă, că doar n-o fi la Vrei să fii miliardar, ce dracu’. Încercăm să băgăm pe gâtul clienţilor tot felul de rebuturi care nu se vând!

postat de Marian Coman

Read Full Post »

Jurnal de librărie 2

Ideea de a ţine un jurnal al librăriei ne-a venit de ceva vreme,  mai exact lui Marian i-a venit, iar eu nu pot decât să fiu de acord şi să-mi încerc şi eu talentul în a relata „de la faţa locului” .  Lucrând în această librărie am avut ocazia să învăţ sau, mai bine zis, să acumulez mult mai multe cunoştinţe datorită accesului direct la carte . De asemenea, pe lângă satisfacţiile morale, spirituale şi intelectuale dobândite, am avut şansa să cunosc o serie de personalităţi, dar mai ales, de personaje care te pun pe gânduri,  te sperie, nu altceva !

Un astfel de personaj, unul cât se poate de remarcabil, a călcat pragul librăriei noastre anul trecut, prin iarnă, dacă mai ţin eu bine minte . Zile la rând venea un bătrânel, să tot fi avut vreo 85 ani, şi petrecea la noi câteva ore bune căutând cărţi, în general, şi cărţi de învăţare a limbii spaniole, în special . Însă ceea ce m-a uimit, pe lângă faptul că, iată, niciodată nu este prea târziu să înveţi ceva nou, chiar şi când este vorba de o limbă străină, a fost următorul lucru : acest domn, aflat la o vârstă venerabilă, venea de cele mai multe ori însoţit de mama sa .  Petrecând atât de mult timp în librărie în căutarea cărţilor trebuincioase, era aproape imposibil să nu intri în vorbă cu acest client devenit un personaj favorit al librăriei noastre . Vorbind cu dânsul, i-am aflat şi povestea, sau, mă rog, o parte din ea : locuieşte în Statele Unite de ceva vreme şi, din când în când, mai vine, sau mai venea, în oraşul în care a locuit odinioară, împreună cu mama sa .  Trebuie să spun că trecerea acestui domn prin librăria noastră nu a fost pur întâmplătoare, el a  mai trecut pe la noi pe şi pe vremurile când era mai micuţă. Uimirea mea a atins punctul culminant în momentul în care, după o ultimă vizită, mama domnului, pe lângă urările de bine transmise, mi-a spus şi vârsta : 106 ani .  Nu-mi venea să cred, deşi era plauzibil: dacă domnul avea 84-85 de ani, cât ar fi putut avea mama lui ? Şi uite în felul acesta au părăsit librăria şi au trecut Atlanticul în zbor, dându-mi, şi cred că nu doar mie, o lecţie de viaţă .  Iar mama lui, o lecţie de curaj, pentru că nu este chiar uşor să treci de pe un continent pe altul, chiar şi în zbor, la 106 ani .

Postat de Vladimir Barbu .

Read Full Post »