Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2011

…în care deşert pietricelele unor gânduri pestriţe, neşlefuite. Le aud cum cad în pâlnia amplă a ciulirii, nediferenţiat, ca  resturile menajere aruncate de cei de la ultimele etaje ale blocurilor prin cilindrul acela galben, impermeabil ce duce la ghena de la parter… Văzutul a fost primul  ochit, primul înghiţit, pe furiş, pe nespusă masă, sau poate doar somat în afara spaţiului vizibil, acolo unde fiecare obiect e silit să îşi îngroape capul, mai mult mort decât viu, în nisipul abstract al nimănui… Urechea ciulită poate sta liniştită, de acolo, din culise, nu  poate răzbate horcăiala capetelor retezate de muchiile tranşante ale imaginii…

imagine: Bill Brandt

postat de Teodora

Anunțuri

Read Full Post »

Aură

Azi am pictat cu gândul o icoană…sau am regizat facerea ei, nu ştiu exact…În orice caz, aura se amplifica roată, în vârtej, ca o galaxie care îşi producea propria densitate, şi atrăgea, la început, mii se insecte: musculiţe de oţet, ţânţari, apoi albine, molii -molii care nu s-au apropiat niciodată de aura sfântului, ci numai de lumina unei lămpi intermitente şi obosite… Apoi au urmat păsări şi făpturi şi mai mari… Am vizualizat, în detaliu, fiecare trup, fiecare aripă, direcţionate convergent, ca nişte torpile organice, spre plasma absorbantă…Iar zâmbetul figurii gigantice în jurul căreia gravita toată ameţeala asta de lumină  se lărgea cu fiecare fiinţă topită…

imagine: Gaetano Previati

postat de T.

Read Full Post »

imagine: Helmut Newton

postat de T.

Read Full Post »

Eyes wide shut

Ce frumoasă şi adevărată e tensiunea discretă a imaginii lui Jock Sturges; este transpusă disputa vizuală inevitabilă între spaţialitatea exterioară,  de dincoace de fereastră, şi cea subiectivă,  prezentă în spatele pleoapelor, clar separate  de fereastra-prag; ochiurile ei funcţionează ca nişte zăbrele simbolice care fragmentează  imaginea şi îi lezează, subversiv, armonia.  Băiatul (?)* din mijloc concentrează două tendinţe opuse în dinamica internă a fotografiei: cea de ieşire din cadrul impus de ramele ferestruicilor, ca într-un tablou manierist, prin alungirea aproape ostentativă nefirească a propriului trup, şi cea de contestare a aceleiaşi exteriorităţi printr-o închidere nesăţioasă a ochilor, tipică idealiştilor.  Figura centrală, cu capul sprijinit pe  una dintre muchii, este singura care are acces total la dimensiunea de afară, neincomodată de obstacolul intermediar al sticlei,  şi totuşi el/ea o refuză prin blocarea premeditată a propriului câmp vizual, prin siguranţa neclintită asupra propriei lumi, care atrage privirile uimite ale celor din stânga şi din dreapta sa. Frumuseţea adevărată îţi dă, într-adevăr, strângere de ochi şi de inimă…

* Semn de bună îndoială venit de la Veronica!   🙂

postat de Teodora

Read Full Post »