„Mă veţi întreba: ce este lehamitea? Lehamitea este durerea pricinuită de pierdere. Pentru tine lumea şi-a pierdut orice sens, lumea şi oamenii din ea, şi rămîi numai tu, faţă în faţă cu lumea, iar pe de altă parte tu eşti la fel de capabil să exişti în lume ca şi fantoma lui Banquo din Macbeth (…) Ori de cîte ori cineva face avansuri marii fericiri, se expune şi riscului de a cădea în starea de lehamite.
Dodge-ul meu nou şi elegant era cel mai autentic incubator de lehamite. Deşi era destul de comod, deşi mergea ca un ceas, deşi călătoream cu viteză în maximum de confort şi priveam panorama minunată, asemeni cuplului de americani din reclama Dodge-ului, în curînd starea de lehamite a devenit sufocantă. Stăteam congelaţi într-o amabilitate distantă. Ne dureau obrajii de atîtea zâmbete. Fiecare ar fi fost gata să îşi dea viaţa pentru celălalt. În disperare de cauză, am vîrît mîna pe sub rochia ei, dar chiar şi un gest atît de inofensiv şi de casnic a fost întîmpinat cu aceeaşi politeţe înfricoşătoare. Aş fi dat orice să opresc maşina şi să mă dau cu capul de bordură. Şi unde mai pui că eram liberi să facem fie asta, fie orice altceva. Noi însă goneam fără oprire – un vîrtej mărunt de disperare străbătînd lumea asemenea acelui sîmbure de calm din centrul unui uragan.” – Walker Percy, pp. 122-123. [În original, The Moviegoer, 1961)
Insemnari din subterana 
Lasă un răspuns