Seară de poezie

Serile de poezie organizate de Revista Transilvania, mai exact de Dragoş Varga şi Radu Vancu, au ajuns la a opta ediţie şi se vor desfăşura la Sibiu, vineri, 30 aprilie 2010, ora 18, în subterana Librăriei „Humanitas”.

Poeţii invitaţi la această ediţie  sunt Romulus BUCUR (Braşov), Caius DOBRESCU (Braşov), Chris TANASESCU (Bucureşti) şi Martin WOODSIDE  (S.U.A.).

Read Full Post »

” Lectura lui Andrei Pleşu, care este un mare actor, te trage într-un spaţiu care nu mai are nimic comun cu lumea asta”

Aseara, la Bucureşti, la Humanitas Kretzulescu, a avut loc lansarea cărţii lui Andrei Pleşu Note, stări, zile şi a audiobookului său Minima moralia.

mihaela audiobookurilor

Read Full Post »

Minima moralia de Andrei Plesu in lectura autorului. Un audiobook de zile mari, si lungi, patru ore si jumatate de desfatare intelectuala.

Audiobookul Minima moralia, poate mai mult decât oricare altul, ne priveşte. Călăuziţi de vocea caldă a domnului Andrei Pleşu intrăm într-o călătorie în jurul întrebărilor Cum să nu te smin­teşti, atunci când n-ai găsit încă re­pe­rul cu­min­ţe­niei?, Cum se su­pra­vie­tu­ieşte, de­cent, în in­ter­val?, la capătul căreia vom fi, dacă nu mai înţelepţi, sigur mai buni.

Cine nu tră­ieş­te cu sen­ti­men­tul că fie­ca­re cen­ti­me­tru de ex­pe­rien­ţă, chi­pul abia ză­rit al unui tre­că­tor, o fe­reas­tră care toc­mai se în­chi­de, o frân­tu­ră de fra­ză au­zi­tă in­vo­lun­tar, ploa­ia de ieri, vi­sul de as-noap­te, un stri­găt, o mi­reas­mă sau un su­râs — sunt, toa­te, sem­ne şi ape­luri ale desti­nu­lui, ace­la va con­sta­ta, în­tr-un târ­ziu, că şi-a pier­dut chi­pul şi cã su­fle­tul său s-a mu­tat de la sine, ră­tăcind ano­din într-un uni­vers in­di­fe­rent. A avea con­şti­in­ţa des­ti­nu­lui e, dim­po­tri­vă, a simţi că to­tul te pri­veş­te. Nu că eşti cen­trul lu­mii, dar că în tine — vor­ba lui Emi­nes­cu — „o lume îşi face în­cer­ca­rea“.

Minima moralia nu este o carte uşoară, nici un audiobook simplu, dar este una dintre cele mai frumoase experienţe Humanitas.

mihaela audiobookurilor

Read Full Post »

Poemul de sâmbătă

Vlad Moldovan, Blank

Binecuvântat, pentru că
valurile acestei mări spală
malul prăvălit.
Fericit şi proaspăt la
tărâmul unde apa loveşte.

Pentru că se uită –
un spaţiu infim
aproape explodează şi se umple.
Pe lîngă el mişună şi cerul covăsit
şi tulpinile şi sufletul cu bumbii săi netezi.

Manechinului din vitrină
i s-a dezvelit un sân.

Satelitul alunecă peste vale.

Read Full Post »

Douăzeci, zece – probă de cultură la Radio România Cultural. Aceeaşi. Alta.

De la Radio Romania Cultural citire:

Şi în 2010 Radio România Cultural are acoperire culturală naţională – ceea ce se va proba şi prin seria de emisiuni speciale „Douăzeci, zece – probă de cultură”. O dată pe lună, sub acest titlu, postul va transmite, din cîte un mare oraş al ţării, o emisiune de două ore, unde vor fi invitaţi oameni datorită cărora oraşele de provincie în care locuiesc nu sînt provinciale din punct de vedere cultural, oameni care contează în sens cultural nu doar la ei acasă, ci şi „la centru”.

 Prima ediţie a emisiunii „Douăzeci, zece – probă de cultură” se va transmite în direct de la librăria Humanitas din Sibiu, luni, 26 aprilie, începînd cu ora 19.00. Adela Greceanu îi va avea ca invitaţi pe: Veronica D. Niculescu (prozatoare şi traducătoare din Nabokov), Rita Chirian (poetă, laureată a Premiului Naţional pentru debut „Mihai Eminescu”), Radu Vancu (unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ultimului val), Dragoş Varga (noul redactor-şef al revistei „Transilvania”) şi Marian Coman (şeful librăriei Humanitas din Sibiu).

 Emisiunea „Douăzeci, zece – probă de cultură” va putea fi şi vizionată, nu doar ascultată, de cei care urmăresc postul pe site-ul www.radiocultura.ro Un proiect marca Radio România Cultural.

Read Full Post »

pagini care te taie

Dacă tot circulă zilele ăstea leapşa macabră, m-am gândit şi la o variantă plastică a morţii, cu lama ei de cuţit mai mult sau mai puţin vizibilă. Ceea ce se vede este Destinul (1980) lui Morteza Katouzian, considerat cel mai bun pictor iranian al momentului. Ne-am obişnuit ca o carte să ne taie răsuflarea, dar câteodată îţi poate reteza şi buricele degetelor –  asta dacă luăm în considerare pasărea moartă din a doua imagine de dedesubt. Sunt cărţi cu muchii periculoase, cu halou întunecat, cu lacăt greu, mari cât un stat de om:

1. The Dead-End, 1980

2.  The bird and the book, 1996

Ultima imagine îmi aduce aminte de serigrafia lui Rafal Olbinsky, Letters to Europe (1995), realizată însă dintr-o perspectivă total opusă, fără căderi de aripi:

postat de T.

Read Full Post »

Lansare de carte

Doar ca să repet datele de pe afiş, vă anunţ că: joi, la ora 18.00, Mihai Curtean îşi va lansa ultimul volum de poezie, Camiku, apărut la Brumar. Veniţi, dară, şi veţi primi cartea semnată de autor, fără să plătiţi. Aşa sunt poeţii: inimoşi.

postat de Marian

Read Full Post »

leapşă macabră

Iaca o leapşă de la Zum, pe care nu o consider chiar atât de macabră***. Mie, una, îmi vine mănuşă, cum s-ar zice.  🙂  Fiorul  thanatic, mai mult sau mai puţin discret, dar transpus muzical, m-a gâdilat dintotdeauna într-un mod ciudat. Pe vremuri credeam că îţi dă chiar şi o anumită nobleţe interioară. Acum m-am mai lecuit de gândul ăsta romantic, dar un gol în stomac tot simt, asta e clar. Te face să presimţi muchia de cuţit.

Lista nu este nici pe departe epuizată, dar am obosit să tot pun linkuri. Eu zic că ajunge şi atât.  Oricum, unele dintre muzici erau previzibile, le-am mai postat pe blog cu diferite sau întâmplătoare ocazii.  🙂

Gary Jules: Mad world

Dead can dance: How fortunate the man with none, Severance, The enigma of the absolute

Emerson, Lake and Palmer: C’est la vie, Lucky man

Apocalyptica, Beyond time

The Doors: The end

Led Zeppelin: Gallows pole

Iron Maiden: The sign of the cross, Journeyman, Dance of death, Blood brothers, For the greater good of God

Bruce Dickinson: Navigate the seas of the sun, Man of sorrows, River of no return, Road to hell

Chris Rea: Road to hell

Sigur Ros, The nothing song

Johnny Cash:  God’s gonna cut you down

Him: Let me join you in death

Dream theater, The spirit carries on

Pink Floyd, The gunner’s dream

N: ***Nici pe leapşă, nici pe Zum!  🙂

Read Full Post »

Poemul de sâmbătă

Ion Mureşan, De la fereastră

Dacă vreodată vom ajunge în Oraş
vei vedea şi tu cum de deschid obloanele
cum femeile aruncă în stradă aripile de îngeri rămase de la
masa de seară.

Glasul

Trecea glasul surorii singur prin încăperi.
Nu vorbesc în numele voluptăţii dar lucrurile le ating
cum coapse de femeie aş atinge. Căci nu vom fi cruţaţi
în curând vom avea viziunea unei păsări
deasupra a mari grămezi de fructe.

Trecea glasul surorii singur prin încăperi.
Acest tron întunecat în mijlocul plantaţiei
iar poetul e ca un iaz vînăt toamna –
puterea lui e departe de el.

***

Când am citit poemele acestea, nu ştiu de ce, dar m-am gândit la cârjă ca la armătura unei aripi, numai bună pentru sprijinit. Acelaşi triunghi consolator, dar care nu e al nostru, ci doar o anexă concretă, incontestabilă a neputinţei. Puterea e departe, slăbiciunea, foarte aproape. Îmi place să deformez imaginea din primul poem în sensul că femeile aruncă pe geam aceste cârje definitiv, prin gestul unei descotorosiri. Din ciclul: dualismul încâlcit al aripii, fără grămezi de fructe.   🙂

postat de Teodora

Read Full Post »

Strămoşul sau urmaşul lui Hamlet?!

Am dat peste o sculptură cu o maimuţă căreia puţin îi pasă că stă cu fundul ei de primată pe câteva exemplare grele ale omenirii precum cel referitor la evoluţia darwinistă (oare e mai bine să fii primat sau primitiv?   🙂    ), de fapt o pastişă a binecunoscutului motiv literar şi plastic  vanitas vanitatum mundi, consacrat de o întreagă tradiţie picturală în schema vizuală a fiinţei izolate, pansive, dar totdeauna umane, cu craniul ca „bibelou” obligatoriu, fie că vorbim de Ieronimul lui Durer, fie de Magdalena lui George de La Tour. Totuşi, pe parcursul timpului, imaginea asta a  suferit şi mutaţii importante: fie a pierdut din atmosfera sumbră, aşa cum e cazul la Frans Hals, în care figura pur şi simplu ia moartea în derâdere (căci o simplă abatere a privirii e de ajuns să desemantizeze craniul şi  să îl reducă, de la calitatea gravă de semn, la cea de  simplu obiect), fie adânceşte reprezentarea înt-o semnificaţie ininteligibilă, tipic manieristă prin bizara anamorfoză din tabloul Ambasadorii al lui Holbein.

Mergând înapoi în timp, la Durer, vedem că se pune un deosebit accent pe atmosfera saturniană, copleşitoare, obţinută prin augmentarea craniului din prim-plan. Însă la Frans Hals apar mai multe simptome ale contestării unei asemenea reprezentări: cel care ţine craniul este un tânăr, deci exact opusul înţeleptului grav şi concentrat, iar privirea sa se abate intenţionat de la obiectul care i-ar putea induce o stare negativă. Prin privirea distrasă, figura se imunizează în faţa potenţialului pericol al morţii, refuză „un rol”, rolul resemnatului, ba chiar pare să se fi trezit, fără voia lui, cu obiectul fatidic în mână. În plus, pozei statuare şi grave îi este preferat gestul spontan al mâinii întinse, o altă găselniţă prin care imaginea pur şi simplu „fuge” de propriul centru, fixat prin craniu. „Fuge” tocmai pentru că dinamismul divergent al compoziţiei şi mobilitatea figurii înseşi împiedică meditaţia, con-centrarea.

Şi, în sfârşit, Magdalena lui George de La Tour:

şi anamorfoza lui Holbein din Ambasadorii, cu imaginea craniului ţâşnind pe diagonala din prim-plan, de la stânga la dreapta, ocultând semnificaţia întregii scene:

Aici de vede mai bine detaliul:

Oare maimuţa aceea e strămoşul sau urmaşul lui Hamlet? This is the question.    🙂

postat de Teodora

Read Full Post »