La provocarea lui Alexandru-caligraf, am ales două poeme pe tema asta mai puţin convenţională. Utilitaristul autoproclamat Marius Ianuş foloseşte fotbalul ca pretext pentru empirizarea eului, sufocat, până nu demult, în vidul irespirabil al hârtiei, al textualismului. Unde altundeva să scoţi captivul decât pe un gazon, la… încălzire, în toate sensurile cuvântului? Dacă stăm să ne gândim bine, comunicarea însăşi a devenit, astăzi, un schimb de pase în mediul virtual al messengerului sau al blogului, cu emoticoni în loc de mingi, lansaţi de „ştrumfi” internauţi. Nu de alta, dar poemele au fost scrise, aşa cum mărturiseşte autorul însuşi, „direct pe net”. De fapt, terenul de fotbal are mare legătură cu existenţa noastră în general, nu numai sportivă, căci driblăm, mai mult sau mai puţin profesionist, din realitate în careul oarecum advers al literaturii. Şi invers.
Ştrumfii îşi scriu scrisori pe şerveţele
Gabi, dacă nu erai tu
viaţa mea nu mai avea sens – capotam,
eşti chestia aia – ¼ din mine,
ochii prin care văd lumea reală,
prozatorul de care te sprijini
atunci când treci strada
sau te arunci de pe pod.
Semănăm mult – furiile noastre la beţie
şi gândurile noastre cenuşii seamănă mult.
Mai ţii minte când câştigam drăceşte la pariuri ?
Dacă jucam tot ce era de jucat,
eram milionari în dolari acum –
câştigam tot, nebuneşte,
da’ asta n-a ţinut decât două săptămâni…
Cât o să ţină prietenia noastră?
M-am ars deja de câteva ori,
păstrez un fel de distanţă,
da’ tre’ să ştii că te simt mult mai aproape –
¼ din mine –
decât îmi simţeam ceilalţi ochi.
Să fim atenţi când traversăm strada şi când ne îmbătăm
Să alunecăm pe trotuarele către cluburi
ca două broaşte mari şi convinse
Să intuim linia care desparte literatura de viaţă
& să stăm acolo şi să fulguim
Să jucăm, Copile, să jucăm întruna,
pe terenul echipelor care opresc respiraţia.
Allez Zizou! Allez afros de la patrie!
Aştept campionatul mondial ca pe o boală
pentru că mă gândesc la tine &
la ce ai fost tu –
încăpăţânat ca un pitbull,
elegant ca un diavol –
în trupa aia care ropotea
printr-o junglă imaginară,
tu îmbrăţişai acele forme strălucitoare din aer,
acele fete morgana ale fotbalului…
Te-am văzut de curând mai lent, mai intelectual,
şi mai leneş – nu mai cari atâtea mingi spre poartă… –
numai pasele tale au rămas la fel,
geometrice, desenate pe tabla minţii mele
Asta eşti tu – pasele tale din vârful bocancului
desenează lumi necunoscute în aer.
Sper să câştigi încă o dată titlul
şi să joci din toamnă la Rapid Bucureşti
Pentru că bătrânul vrăjitor nu a uitat nimic,
e doar mai lent, mai sătul de fotbal,
Pentru că stadioanele pustii
aşteaptă şuturile tale magice.
Dar acum vei fi înfăşurat în emoţie…
Aştept campionatul mondial ca pe o boală…
din vol. Ştrumfii afară din fabrică!, Cartea Românească, 2007
postat de Teodora Coman