Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘leapsa’

Am primit această leapşă de la Tomata cu scufiţă care şi-a înşirat favoriţii aici. Am hotătât să facem o singură postare, o promoţie 3 în 1 în care să ne înscriem împreună  favoriţii pentru a nu plictisi  lumea cu lepşe  individualiste vreo 2 saptămâni de acum înainte.  Trebuia să ne achităm de ea mult mai devreme, însă la aşa o provocare, procesul de selecţie durează foarte mult. Trebuie să scotoceşti în străfundurile memoriei şi să nu faci o nedreptate celor pe care nu îi pomeneşti, aşa cum se întâmplă întotdeauna când trebuie să alegi. Unde mai pui că ne-am tot vorbit,  gândit şi răzgândit noi ca nu cumva personagiile, dând buzna din mai multe locuri, să ajungă a se călca pe bătături.  Aşa că, în ordinea literelor de la nume, iaca preferinţele:

Lista lu’ Marian:

K, pur şi simplu pentru că este personajul lui Kafka.

Harry Haller, “Lupul( de stepă) lui Hesse pentru că îmi pare că ne arată cum şi cine suntem noi, fără însă a se desconspira căci va rămâne în penumbră, misterios până la capăt, fascinant şi  singuratic. Precum un maestru de ceremonii care ne conduce până în salonul elegant şi luminat de candelabre unde oglinzi imense ne reflectă imaginea din toate unghuirile şi care dispare înainte de ai putea multumii pentru ajutor.  Pentru că nu eşuează în sterilitatea intelectualizată şi intelectualizantă şi cade în “păcat” iar astfel se salvează şi ne dedublează pe toţi.

Rubaşov, din Întuneric la amiază a lui Koestler, este probabil unul dintre puţinele personaje care, dacă ar fi puse faţă în faţă cu mântuirea sa, ar refuza-o. Cinic şi  inteligent, scuipă morala şi nu recunoaşte decât o singură instanţă: eficienţa demersului. El merge până la capăt, fără regrete şi fără iluzii, cu luciditatea criminalului care ştie că va avea soarta victimelor sale

Edighei Burannâi, figura centrală din O zi mai lungă decât veacul a lui C. Aitmatov. Neînduplecat, aspru, îndelung răbdător, puternic, obişnit cu nesfârşitul mării şi al stepei, supravieţuitor al vremilor pe care doar le-am visat. El ne avertizează că drumul pe care am pornit se poate dovedi o fundătură.

Cicikov din Suflete moarte de Gogol, care ţi se vâră în suflet şi în minte şi nu mai iese de acolo. Precum o lipitoare, naşte genul acela de repulsie însoţită de un efect curativ. Un personaj care nu poate fi încadrat nicăieri, după nici un criteriu, care nu poate intra în nici o taxonomie. Nu ştii cum să te raportezi la el, de unde să îl apuci, cu cine să-l compari, unde să-l plasezi. E bun? E rău? Îţi place ? Nu? Aşa arată, după mine, un personaj total.

Bartleby din nuvela lui Herman Mellvile pentru motivele de aici

Lista lu’ Teodora:

Kirilov, cu toată vocaţia nihilismului existenţialist. Şi acum ţin minte descrierea sa, cu ochii măriţi de demenţa veghei permanente. Omul care refuză somnul, care îşi întinde conştiinţa la maximum. “Sinuciderea logică”, calculată până în cele mai mici detalii, nu pseudosuicidul ca gest disperat, iraţional şi, de multe ori, eşuat şi ridicol. Prin filtrul lecturii eseului lui Camus, Omul revoltat, am înţeles, atunci, că sinuciderea nu este un act de cedare, de renunţare, ci expresia totală a unei voinţe radicale şi revoltate: “Mă voi omorî spre a-mi afirma nesupunerea, noua şi teribila mea libertate.” Un mod de a sabota o nemurire inaccesibilă, care ne hrăneşte cu iluzia altei vieţi decât cea de aici. Întrebările asupra sensului vieţii, a existenţei lui Dumnezeu depăşesc limitele suportabilităţii.

Seymour, mult mai mult decât Holden. M-a făcut să înţeleg că scriitorul adevărat e un om cald şi idealist, ieşit cu totul din raza periculoasă a clişeelor precum cel al artistului “în-mod-ciudat-productiv-deşi-suferind”. Dacă eşti cu adevărat scriitor, nu mai trebuie să şi afişezi acest lucru. Un scriitor get-beget scapă de “clinicile literelor”, adică de academisme şi conceptualisme. Mi-a plăcut foarte mult relaţia cu cititorul, un veritabil entre-nous, fără tehnici de seducţie sau artificii de atragere în miezul scriiturii. Digresiuni naturale, modulate de emoţia de moment, cu parantezele oferite ca pe un buchet floral. L-am primit pe loc şi l-am pus la rădăcina mereu (?!) umedă şi hrănitoare a creierului meu.

Hans Castorp din Muntele vrăjit sau vocaţia disoluţiei lente, ca un parfum care acoperă o tuberculoză incurabilă. Odată ce a păşit în clinică, spaţiu în care ar trebui să te recuperezi, sănătatea lui se înrăutăţeşte şi nu va mai ieşi decât după şapte ani, direct în război, în cruda lui iminenţă. Gradul maturităţii îl dau  experienţa bolii şi a morţii. Viaţa e în altă parte şi pentru el, ca pentru atâţia alţii.

Harry Wotton din Portretul lui Dorian Gray. Vorbe de duh, replici spirituale, uneori cinice, care m-au făcut pentru prima oară să îmi pun problema inferiorităţii  femeii. Până atunci, nu întâlnisem nicio femeie cu adevărat spirituală… Multă vreme mi-am dorit să am sclipirea ironică şi paradoxul lejer exersat ale lui Harry.

Michael K. din romanul lui Coetzee, Viaţa şi vremurile lui Michael K. Extraordinar personaj, care reface traseul invers al evoluţiei speciei umane, ajungând la stadiul de agricultor şi culegător. Istoria nu e a noastră; ca indivizi, ne trezim târâţi în nămolul ei fără a ne da seama. Michael preferă întotdeauna un traseu paralel, devine o fiinţă nocturnă pentru care libertatea este, la propriu, mult mai importantă decât hrana. Asta m-a terminat la el.

Dean Moriarty, personajul lui Kerouac din Pe drum. Alt nume din seria rebelilor fără cauză. Libertatea anarhică, autodistrugerea demonică, dar şi inocenţa lui tragică fac din Dean un simbol al celor care se topesc prematur în propria rătăcire. Fără regret sau ezitare.

Henry Chinasky, persona lui Charles Bukowsky. El nu are nimic din tragismul lui Moriarty. I se rupe de tot şi de toate. Îşi dă demisia sau este concediat mai des decât anotimpurile, bea de stinge şi teritoriul preferat de aventură este patul. Are, însă, o inteligenţă sclipitoare, dezarmantă. Îţi dă gratis reţete de sfidare a şefului, fără să ridici niciodată vocea, lucru pe care eu nu l-am reuşit niciodată.

P.S: poate că ar trebui dezvolat şi capitolul scriitorilor care au fost ei înşişi personaje ale propriilor vieţi!       🙂

Lista lu’ Vladimir :

Oskar Matzerath, protagonistul romanului “Toba de tinichea” de Gűnter Grass .

Oskar este personajul poate, cel mai pervers şi mai complex pe care l-am întâlnit în ultima vreme prin peripluurile mele literare . Oskar a decis la vârsta de 3 ani sã nu mai creascã . Vã întrebaţi, poate, dar cum este posibil ca un copil de 3 ani sã decidã asupra propriului destin ? Oskar nu este un bãiat obişnuit  de 3 ani, preocupat doar de jucãrioara lui,  este un copil de o inteligenţã sclipitoare, care se joacã cu minţile tuturor . Nu este un lucru de ici-colo sã reuşeşti sã manevrezi mintea unui om de la o vârstã fragedã . Oskar este tipul de personaj care nu te dezamãgeşte pe parcursul lecturii pentru cã din capul locului constaţi cã în asta stã unicitatea lui : în felul în care vede viaţa şi pe cei din jur .

Ceea ce m-a fascinat pe mine de-a lungul lecturii a fost faptul cã Oskar era hotãrât în tot ceea ce fãcea, nu se dãdea înapoi de la nimic şi manevra fãrã cusur arta dismulãrii .

Rodion Romanovici Raskolnikov, protagonistul romanului “Crimã şi pedeapsã” de  Dostoievski . Raskolnikov este un fost student la Drept care trãieşte într-o sãrãcie lucie şi ale cãrui speranţe pentru un viitor dacã nu mai bun, mãcar mai blând, sunt pe zi ce trece tot mai departe . Inteligenţa lui este  “completatã” de panica constantã şi de neîncrederea faţã de oameni . Încearcã sã se poarte cât mai natural dupã uciderea cãmãtãresei şi a surorii acesteia, dar ajunge sã se poarte aproape ca un nebun, fiind sigur cã toatã lumea îl suspecteazã de ceva . L-am ales pe Raskolnikov pentru cã, spre deosebire de Oskar Matzerath, el nu ştie sã disimuleze, darãmite sã mai ascundã şi o crimã . Mi-a plãcut acest personaj pentru cã el este întruchiparea fragilitãţii mentale a omului în faţa unor situaţii deloc uşoare, deloc obişnuite .

Erik, protagonistul romanului “Rãul” al lui Jan Guillou . Am putea spune cã Erik este întruchiparea Rãului, oricum îl vede fiecare . Dar aflã, “datoritã” bãtăilor administrate de tatãl sãu şi a regimului crunt al internatului de la Stjärnsberg cã Rãului nu îi poţi rãspunde decât cu rãu . Determinarea de a nu se lãsa cãlcat în picioare şi umilit a fãcut din el unul dintre personajele mele preferate .

Manolios & Co. din romanul lui  Kazantzakis, “Hristos rastignit din nou”. Subiectul romanului trateazã rãstignirea, încã o dată, a lui Hristos . Manolios, încercând sã propovãduiascã învãţãturile lui Iisus Hristos, este prigonit şi ostracizat, împreunã cu “apostolii” sãi .  Faptul cã ori de câte ori ar veni un Iisus Hristos pe Pãmânt, noi, oamenii, tot cu indiferenţã l-am trata şi sfârşitul lui ar fi acelaşi . De aceea am îndrãgit atât de mult acest personaj .

Ludvik, din romanul “Gluma” de Milan Kundera . Este interesant cum întregul destin al lui Ludvik este marcat de o carte poştalã trimisã de căre acesta prietenei lui în încercarea de a o impresiona . Dar :  “Optimismul este opiumul popoarelor ! O atmosferã sãnãtoasã miroase a prostie ! Trãiascã Trotsky !” nu i-a mişcat deloc pe membrii Securitãţii cehoslovace, pecetluindu-i soarta pentru totdeauna . O faptã teribilistã, aparent nevinovată, are repercusiuni cât se poate de tragice, pe care Ludvik nu le-ar fi prezis .

Şi pentru ne face datoria până la capăt, pasam leapşa lui Ovidiu şi Radu da la O carte într-o frază, lui Beth, Orei 25  şi lui Beausergent. Să nu vă prindem că nu vă faceţi tema.

Anunțuri

Read Full Post »

Leapşa literară 2

Vladi a uitat să pomenească faptul că este prima leapşă în care suntem atraşi iar pentru asta îi suntem recunoscători lui Jovi.

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamãgit din dragoste ?

Spuma zilelor a lui Boris Vian pentru că nu am citit ceva mai frumos despre dragoste, fie ea şi tristă.

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului / iubitei ?

Păi, nu prea îmi vin în minte cărţi care mi-au placut foarte mult pe care să nu le fi citit şi ea. Ultima recomandată cu mare succes:  O zi mai lungă decât veacul,  motivul îl găsiţi pe blog.

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?
Cel mai bun prieten a citit de 10 ori mai mult ca mine, aşa că singura recomandare este aceea de a mai citi încă odată, cu atenţie,  pe Dan Sociu. 🙂

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani ?

La întrebarea asta nu pot să urlu decât:  Aventurileeeeeee lui Haabaaarnaaaaam!!!!! Pentru că a fost cartea copilăriei mele.

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier/călător ?

Cred că Viaţa lui Pi a lui Yann Martel sau Periplul lui Baldasare a lui Amin Maalouf pentru că sunt uşoare la citit, aşa că vor face timpul să zboare,  aşa palpitante, pline de lumi exotice şi tâlcuri subtile.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut ? O să recomand unui duşman necunoscut pentru că din fericire/păcate nu am reperat încă o asemenea entitate. Recomandarea este, fară doar şi poate:  Arta războiului de Sun Tzu, nu de alta, dar trebuie să  îi ofer o şansă.

7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura ? Răul de Jan Guillou.  Dacă nu îl prinde, e o cauză pierdută, definitiv.

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia “cu nasul pe sus” ? Micul prinţ.  Nu ştiu dacă va avea vreun efect, dar măcar devine un încrezut care a citit Micul prinţ, iar asta îl mai salvează … o ţâră.

9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri ?

Vladi i-a recomandat deja ceva Afreudei, aşa că o să fac o rocadă şi o să încerc o recomandare pentru ariergarda blogroll-ului: Ţara mea inventată. Am văzut că îi place Murakami, aşa ca preferata mea din cărţile japonezului: În căutarea oii fantastice.

10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede cã le-a vazut pe toate în viaţã ? Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii. Pentru că este o mare lecţie de viaţă fără îmbâcseli,  sofisme, pedanterii şi reţete prescrise cu  gravitate. Dar s-ar putea să stric orzul pe gâşte.

Dau mai departe Leapşa literarã lui Dragoş C şi prietenilor de la O carte într-o frază.

postat de Marian Coman


Read Full Post »