Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Libraria Humanitas’ Category

Grafică: Ana Toma

Read Full Post »

Radu Vancu aduce veşti frumoase, care includ poezia şi subterana noastră:
De azi într-o săptămână începe a noua ediţie a Colocviilor Revistei Transilvania, începute de Dragoş Varga şi de mine în 2004.
Am gândit-o, ca şi anul trecut, în formatul unui festival de poezie – de data asta chiar internaţional, întrucât am invitat poeţi şi editori din afara ţării: Gökcenur C., Zerrin Yilmaz (Turcia), Milan Dobricic, Dejan Matic (Serbia), Ivan Hristov (Bulgaria). 
Iată programul Colocviilor/Festivalului, eu zic că ar fi păcat să lipsiţi. 🙂
COLOCVIILE REVISTEI TRANSILVANIA, EDIŢIA A IX-A /
FESTIVAL INTERNAŢIONAL DE POEZIE, EDIŢIA I
28-30 septembrie 2012
Program
Vineri, 28 septembrie, 17.00, Biblioteca ASTRA, Corp A, Sala de festivităţi
Deschiderea Colocviilor. Prezentarea invitaţilor
Recital de muzică medievală şi renascentistă: Aeternum (Claudiu Conţiu – chitară)
Lecturi de poezie:
           
Ion Mureşan
Alexandru Muşina
V. Leac
Claudiu Komartin – lectură & lansare Cele mai frumoase poeme din 2011,
Tracus Arte
Gökcenur C.
Dejan Matic
Ruxandra Cesereanu
Constantin Acosmei
Recital de muzică clasică: cvartetul Intermezzo (Raluca Sfiriac – vioară, Elena Borz –
                                                vioară, Terez Mihali – violă, Anca Buţurcă – violoncel)
Sâmbătă, 29 septembrie, 11.00, Librăria Humanitas
Lecturi de poezie:
Milan Dobricic
Ivan Hristov
Ionel Ciupureanu
Rita Chirian – lectură & lansare Asperger, Cartea Românească
Clubul de lectură Institutul Blecher, ediţia 62.
Moderator: Claudiu Komartin
Invitaţi:
Nicolae Coande
Teodora Coman – lectură & lansare Cârtiţa de mansardă, Max Blecher
Sâmbătă, 29 septembrie, 17.00, Librăria Humanitas
Lecturi de poezie:
Santha Attila
Michael Astner
Doina Ioanid
Dan Sociu – lectură & lansare Combinaţia, Casa de Pariuri Literare
Andrei Dosa
O. Nimigean
Emil Brumaru – lectură & lansare Cerşetorul de cafea. Opere, 3, Polirom
Închiderea Colocviilor

Read Full Post »

Ne lăudăm şi noi un pic, tocmai am aflat că am fost nominalizați la categoria cea mai bună librărie în cadrul primei ediţii a Galei Industriei de Carte din România – BUN DE TIPAR. Toate categorile şi nominalizările, aici.  🙂

Read Full Post »

Vineri, 6 aprilie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas “Constantin Noica” (str. Nicolae Bălcescu nr. 16) din Sibiu, va avea loc lansarea volumului Cinematograful gol de Daniel Cristea-Enache, recent apărut în colectia Ego-grafii a editurii Polirom.

Prezintă: Radu Vancu, Dragoş Varga

Prefaţată de Radu Cosaşu, Cinematograful gol este o carte uneori ironică, alteori nostalgică, adesea de un umor savuros, în care autorul adună amintiri dragi, impresii de călătorie, dar şi portrete ale unor sportivi celebri sau poveşti „din Epoca de Aur”.

Radu Cosasu: „Nu stiu cît de simpatic îi voi fi autorului dacă voi scrie: nici critic, nici ziarist, el face reportaj. Pe multi literaţi încă îi jenează cuvîntul, genul. Pe mine – nu.
Autorul face reportaj ]ntr-un jurnal mai mult sau mai puţin intim. El este reporterul convingerilor sale politice şi apolitice, cu copilăria lui, cu tot…
El face reportaj intim.
Poate că e un gen nou, poate că nu – oricum, pentru că nici eu nu ţin morţiş să iradiez simpatie, nu voi da pe faţă momentele în care, la lectură, puteam să fiu prins în flagrant delict de entuziasm…”

Daniel Cristea-Enache (n. 19 februarie 1974) este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucuresşi si doctor în filologie al aceleiasi universităţi. În prezent este conferentţar universitar şi consilier la Editura Polirom, pentru care coordonează colectia „Opere“. Volume publicate: Concert de deschidere (ed. I, 2001; Premiul de Debut al României literare; Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române; ed. a II-a, 2004), Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hîrtie (Polirom, 2005), Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română (2005), Un om din Est (2006; Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Convorbiri cu Octavian Paler (2007), Timpuri noi. Secvenţe de literatura română (Cartea Româneasca, 2009), Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu (2010).

Read Full Post »

Măştile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivanescu – o lansare-eveniment la Librăria Humanitas Constantin Noica din Sibiu

Sâmbătă, 24 martie 2012, ora 18.00, va avea loc la Libraria Humanitas “Constantin Noica”(str. Nicolae Bălcescu nr.16) lansarea cărţii Măştile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu. Volumul va fi prezentat de Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Radu Vancu, Dumitru Chioaru şi Al. Cistelecan. Rezultat al dialogului purtat de Mircea Ivănescu şi Gabriel Liiceanu pe parcursul a cinci întâlniri în primăvara anului 2011, Măştile lui M. I. recompune itinerarul vieţii lui Mircea Ivănescu (1931–2011), personalitate culturală marcantă a  Sibiului şi unul dintre cei mai importanţi poeţi şi traducători ai literaturii române.

Mircea Ivănescu a fost o figură discretă a vieţii literare, neafiliindu-se nici unei grupări sau direcţii. Cu toate acestea, creaţia sa a influenţat decisiv generaţiile care se revendică de la poetici postmoderniste si textualiste. A absolvit Facultatea de Filologie la Bucureşti; a lucrat ca redactor la Agerpres şi la revista Lumea, apoi la Editura pentru Literatură Universală şi la Editura Univers. A debutat în volum în 1968 şi şi-a publicat versurile, de o remarcabilă unitate valorică şi stilistică, sub titluri voit banale (Versuri, Poeme, Alte poeme, Poesii noua etc.). Traducerile sale din literatura universala (Joyce, Faulkner, Musil, Kafka, Broch, poezie engleză şiamericană etc.) au primit, ca şi opera sa poetică, numeroase premii.

Read Full Post »

Vă invităm vineri, 16 martie 2012, ora 18:00, la o lansare specială pentru că autorul, Mihai Mateiu, ne este, intr-un fel, coleg. Librar şi PR într-o librarie, trece acum de cealaltă parte a cărţii pentru ca a devenit autor. Radu Vancu va prezenta cartea, devenita deja un succes.

„Una dintre cele mai mari virtuţi scriitoriceşti este o frazare în care intenţia nu e făţişă, explicită. Altfel spus: autorul reuşeşte crearea unui întreg univers atât de firesc precum respiră. În ceea ce mă priveşte, nu încape nicio îndoială că volumul Oameni al lui Mihai Mateiu posedă această virtute. Pur şi simplu îi cred fiecare rând scris, îl cred pe cuvânt. Desigur, amândoi provenim din lumi similare, dar nu acest fapt conjunctural mă face să simt şi eu, asemenea autorului, însemnătatea ca atare a povestirilor de faţă, aceasta fiind acoperirea în aur a literaturii.” (Bartis Attila)

„O colecţie de portrete puternice, luminate în mare măsură de aura unei izolări atent construite, o mână de oameni ajunşi cu toţii la câte-o experienţă limită, acesta e în câteva cuvinte nucleul volumului de debut al lui Mihai Mateiu. Un jurnalist de succes îşi descoperă nemulţumirea faţă de propria viaţă în urma unui interviu luat unui excentric. Un adolescent învaţă să vâneze cu arcul, dar e pus în faţa unui brutal atac surpriză. Un tip între două vârste e tulburat inexplicabil de o vizită la grădina zoologică. Un bărbat vorbeşte despre propria rutină de fier care a devenit cel mai important lucru din viaţa sa. Doi bătrânei au un secret şi îşi petrec viaţa uitându-se la televizor. Dincolo de aparenţa calmă a „oamenilor” imaginaţi de Mihai Mateiu se cască hăuri neliniştitoare, frici nerostite, frustrări chinuitoare, obsesii şi dorinţe de nemărturisit. E vorba de o carte curajoasă, nu doar pentru că îţi trebuie curaj să debutezi cu un volum de povestiri de câteva zeci de pagini, ci mai ales pentru că Oameni propune o scriitură care sună altfel decât cea mai mare parte a prozei tinerilor scriitori în vogă. Limpezimea, concizia, precizia, acestea sunt principalele sale calităţi.” (Rareş Moldovan)

Mihai Mateiu

E dependent de mişcare, de activitatea fizică. Născut în 1976 la Târgu-Mureş. De 13 ani trăieşte în Cluj-Napoca. Pentru a reuşi asta, a făcut diverse munci: casier-încasator la o companie energetică, gestionar al unui magazin de panificaţie, muncitor într-un atelier de înrămare, librar, lipitor de afişe, coordonator de relaţii publice şi evenimente. În 2003, Tribuna i-a publicat primele două povestiri. De atunci, textele lui au apărut în diverse reviste: Familia, Apostrof, Noua literatură, Tribuna, Magyar Napló, Helikon, Egophobia. Câteva proze scurte au ajuns în antologiile Az ev muforditasai 2008 (Magyar Napló, 2008), The Aesthetica Creative Works Annual 2009 (Aesthetica Magazine, 2009), Minimal (Mirador, 2009) şi Echinox (Echinox, 2011). Are câtiva prieteni scriitori, dar nu aparţine vreunui grup literar. Ţine mult la simplitate, la bunul simţ, la integritate.

Radu Vancu

Născut în 1978, în Sibiu. A publicat cinci cărţi de poezie („Epistole pentru Camelia”, Imago, 2002; „Biographia litteraria”, Vinea, 2006; „Monstrul fericit”, Cartier, 2009; „Sebastian în vis”, Tracus Arte, 2010; „Amintiri pentru tatăl meu”, Vinea, 2010). De asemenea, a publicat două eseuri, unul despre poezia lui Mircea Ivănescu („Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute”, Vinea, 2007), celălalt despre poezia lui Eminescu („Eminescu. Trei eseuri”, InfoArt Media / Argonaut, 2011). Împreună cu Claudiu Komartin, a realizat antologia „Cele mai frumoase poeme din 2010” (Tracus Arte, 2011). Lector la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu şi redactor la revistele „Transilvania” şi „Poesis Internaţional”.

 

 

Read Full Post »

Cinemateca TIFF reloaded la Librăria Humanitas, joia, din două în două săptămâni.

Sunt filme bune! Garantat!

 

 

 

 

Read Full Post »

Avem plăcerea de a vă invita la Colocviile Revistei Transilvania.

Prezenta ediţie, a VIII-a, este una omagială, dedicată vieţii şi operei lui Mircea Ivănescu.

Lecturile, masa rotundă şi lansările de carte, precum şi o ediţie a Institutului Blecher, se vor desfăşura între 15 şi 17 septembrie 2011, la Biblioteca ASTRA şi la Librăria Humanitas.

Colocviile se desfăşoară anul acesta în parteneriat cu Institutul Cultural Român, care organizează, în data de 15 septembrie, de la ora 20.00, la Librăria Humanitas, o seară de poezie româno-catalană

Invitaţi:

Andrei Bodiu, Cristian Bleotu, Mircea Cărtărescu, Dumitru Chioaru, Rita Chirian, Dan Coman, Luminiţa Corneanu, Gabriel Daliş, Ana Dragu, Teodor Dună, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Marin Mălaicu-Hondrari, Alexandru Muşina, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, O. Nimigean, Florin Partene, Octavian Soviany, Ana Toma, Luiza Vasiliu, Ioan Radu Văcărescu, Miruna Vlada.

Program

Joi, 15 septembrie 2011

       17.00, Biblioteca ASTRA, Corpul B (Parcul ASTRA)

Deschiderea Colocviilor. Prezentarea invitaţilor

Lansare de carte:

–          Ştefan Manasia, Motocicleta de lemn, editura Charmides, 2011  Prezintă: Radu Vancu

Lecturi:

–       Ştefan Manasia, Andrei Bodiu, Ioana Nicolaie, Gabriel Daliş, Octavian Soviany, Nora Iuga

       20.00, Librăria Humanitas (pietonală)

 „Voci paralele”. Seară de poezie româno-catalană. Organizator: Institutul Cultural Român.

Lecturi: Miquel Desclot, Aurel Pantea, Ion Cristofor, Christelle Enguix, Letiţia Ilea, Marc Romera, Oana Cătălina Ninu, Clara Fontanet

  În perioada 13-17 septembrie 2011, la Cluj-Napoca, Sibiu şi Bucureşti se desfăşoară proiectul „Voci paralele“, derulat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Generalitat de Catalunya şi Institut Ramon Llull.  În încercarea de apropiere şi descoperire reciprocă a culturilor română şi catalană,  actriţa Andrada Corlat, sub îndrumarea regizorului Albert Mestres, va susţine recitaluri în limba română din textele a opt poeţi români şi catalani.  La dialogul intercultural vor participa şi cei opt poeţi, care vor interveni cu lecturi din propria creaţie, în limbile română şi catalană: un joc bilingv de cuvinte şi lumini, în regia lui Albert Mestres.

 

Vineri, 16 septembrie 2011

     11.00, Librăria Humanitas (pietonală)

Mircea Ivănescu. Poetul, traducătorul, omul (masă rotundă)

 

     12.30 Premiile Revistei Transilvania

13.00 Lansare de carte:

–          Marin Mălaicu-Hondrari, La două zile distanţă, editura Charmides, 2011;

Prezintă: Dan Coman, Radu Vancu

13.20 Lecturi: Ioan Radu Văcărescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Rita Chirian,

Dumitru Chioaru, Ana Dragu, Teodor Dună, Claudiu Komartin

 

       17.00, Librăria Humanitas (pietonală)

Lecturi: Alexandru Muşina, Miruna Vlada, Florin Partene,

O. Nimigean, Dan Coman, Mircea Cărtărescu

Lansare de carte: Mircea Cărtărescu, Zen. Jurnal 2004-2010, editura Humanitas, 2011

 

 

Sâmbătă, 17 septembrie 2011

 

11.00, Cafeneaua Universităţii (Rectorat)

Lansare de carte: prezentarea titlurilor apărute în colecţia Orfeu a Casei de Editură Max Blecher.

Moderator: Claudiu Komartin

Club de lectură „Institutul Blecher”. Lecturi: Veronica D. Niculescu, Nora Iuga.

Moderator: Claudiu Komartin

Închiderea Colocviilor

Read Full Post »

Ne place foarte mult afişul acesta, cu grafica inconfundabilă a Anei Toma. Sigur că şi evenimentele vor fi pe măsura lui, sau invers…nu contează!   🙂 Vă aşteptăm (şi) în librărie, veţi avea ce vedea şi auzi!  Toate detaliile legate de desfăşurarea Colocviilor, aici.  🙂

Read Full Post »

Salutare tuturor!

Afişul zice bine că, pe data de 1 iulie, o să avem deschis până târziu în noapte, dar toată povestea o să înceapă de la ora 21.00, nu de la 19.00.

Ne vedem!   🙂

Read Full Post »

Older Posts »