Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2010

… ca un copil capricios, care amână data naşterii cu o zi. Ăsta este pretextul pentru lenea de sâmbătă care atrage, bineînţeles, remuşcarea de azi, de duminică. Stranie experienţa celor nouă luni de sarcină din cartea Ioanei Nicolaie, Cerul din burtă! Carnea nu mai izolează fonic exteriorul de interior din momentul în care femeia îşi va împărţi intimitatea cu o altă fiinţă, la început cât un bob de strugure. Înăuntru se aude TOT, aşa că viitoarea mamă are şi senzaţia perplexă a unei totale expuneri pe dinăuntru: „Brusc ştiu că suntem ascultaţi, că şi muşchii pot fi un fel de timpane. Încetişor ne năpădeşte ruşinea. Cît de ignoranţi sîntem, ce plini de sine!”. Noua morfologie a gravidei este cea a unei case în mers iar stările, extrem de amestecate, de la afecţiune  („În burtă, pumnişorii se luptă cu frica”) la teamă („Am să încasez lovituri pe tăcute”) se suprapun peste indicaţiile şi recomandările medicale, în special cele referitoare la restricţiile alimentare. Aşa cum în burtă încap o nouă fiinţă şi un nou univers prin forţa convexă a epidermei („sunt rotundă de-acum, mă tot răscroiesc”), aşa şi  cu celelalte părţi ale corpului: se dovedesc extrem de încăpătoare pentru toate senzaţiile noi: „cumpărăturile mi-au încăput într-un ventricul”, „toamna-i o pilulă zdrobită, de calciu”, „în mine va creşte -un spital”.

Ioana Nicolaie, Oglindă (vol. Cerul din burtă, Polirom,2010)

Am un corp şi-ncep să mi-l aflu. Nu-i mitoman, e doar un sac fără fund. Cînd fuge-i un geamăt cu gura pansată. Am un corp şi-o uitată răbdare.
Vintrele se vor despica de durere. Ceasul va fi cît camioane întregi. Clipa va semăna cu deşerturi de foame. Ziua va fi un şir de perfuzii. Căzînd din tavan ca din cer.

Uit vara cu blugii ei sugrumaţi. Uit catastife, hîrţoage. Fac slalom într-un sertar. Congelatoru-l feliez în comprese de gheaţă. În sărbătoarea-ncepută bate un clopot. Vecinii au cîrpe cu care îl şterg. Şi poate şi-un fel de tarif.
Fac exerciţii, cad peste coapse. Sînt totuşi mobilă; în abdomen sticleşte efortul. În abdomen e-un cort şi-un mărunt povărniş. Fac sport, de parcă aş sparge bolţari. Şi geamuri abia deschise în muşchi.

postat de Teodora

Read Full Post »

Prima ediţie a Bookfest la Sibiu este promiţătoare pentru că vom avea parte de lume aleasă şi de cărţi ce îţi frig mâinile, abia ieşite de prin tipografii.  Sâmbătă, la standul de la târg, o să fie ce n-a văzut Parisul: alături de cei care ne pun cărţile Humanitas în mâini (de 20 de ani), adică Gabriel Liiceanu, Lidia Bodea şi Denisa Comănescu, o să ne putem întâlni cu Ruxandra Cesereanu, Mircea Cărtărescu şi Dan C. Mihăilescu, dar şi cu dragii noştri sibieni, Veronica D. Niculescu, Dumitru Chioaru şi, inevitabil, Radu Vancu.   🙂

Read Full Post »

Între duritatea de pumnal a conştiinţei şi vălul thanatic al părului, al apei sau al mucegaiului, între ancora memoriei şi mareea somnolentă a materiei  se înscrie poezia lui Paul Celan din volumul Mac şi memorie, apărut mai demult la Paralela 45 (2006) şi care, spre plăcuta noastră surpriză, se vinde constant. Imaginile acelea suprarealiste ale lui Dali cu celebrele forme moi, susţinute de proptele pentru a se evita o dezintegrare totală, se potrivesc perfect.  Totuşi, pentru ofelizarea atât de evidentă a imaginarului poetic din Mac şi memorie, am ales Munch.

Raza nopţii

Cel mai luminos ardea părul iubitei mele de seară: 
îi trimit sicriul din lemnul cel mai uşor.
El e împresurat de valuri, ca patul viselor noastre la Roma;
poartă, ca mine, o albă perucă şi vorbeşte dogit:
rosteşte ca mine, cînd dau liber la inimi.
El ştie un cînt franţuzesc de iubire, pe care toamna cîntam,
cînd la drum mă aflam în Ţara tîrzie şi scrisori scriam dimineţii.

O luntre frumoasă-i sicriul, cioplit în lemnăria simţirilor.
Şi-i mergeam pe sînge-n aval, cînd mai tînăr eram decît ochiu-ţi.
Acum eşti tînără tu, ca o pasăre moartă-n zăpadă de martie,
acum el vine spre tine şi cîntă-al său cînt franţuzesc.
Voi sunteţi uşori: îmi dormiţi pîn’ la sfîrşit primăvara.
Eu sînt mai uşor:
cînt în faţa străinilor.

trad. de George State

imagine: E. Munch, Madonna

postat de Teodora

Read Full Post »

Mi-a plăcut tare mult ideea lui Alexandru cu poemul despre lene. Eu o să postez un poem care a uitat de sâmbătă şi abia a catadicsit să treacă în duminică. Poemul leneş, care va să zică. Cine putea fi mai potrivit decât  Constantin Acosmei, al cărui eu nu iese decât foarte rar din casă, pentru care viaţa înseamnă un consum minim de energie  iar poezia, un minimalism al limbajului, cu o perfectă dizolvare în ironie a marilor teme. Dar ce leneş  genial al poeziei poate fi!

Palinodie

nu sînt curios să trăiesc
nici să mor
– nu cereţi argumente
nici înveşmîntarea ideii
în materie sensibilă –

şi încă vă mai spun:
ruşinea este singura sursă
de energie
ce îmi alimentează viaţa”

viaţa mea – cît hăul.
mi-e lene să mă sinucid

dar ce rost mai are
să vă şantajez
cu sinceritatea mea

decît să ridic două degete
ca să răspund corect
la întrebările profunde
ale existenţei
mai bine – două degete
să mi le bag pe gît)

Tot despre lene, mi-a venit în minte şi varianta mai virulent-polemică a lui Dostoievski din Însemnări din subterană, conform căreia starea pură a conştiinţei e inerţia. Totul merge până-ntr-atât, încât bietul Schiller  e dat de pământ cu sublimul lui cu tot, fără pic de remuşcări:

„O, dacă aş sta degeaba numai din lene! Doamne, cât de mult m-aş stima atunci! M-aş stima tocmai fiindcă măcar lene sînt în stare să am în mine; măcar o însuşire, parcă pozitivă, ar exista în mine, iar eu aş fi sigur de ea. Întrebare: ce-i cu ăsta? Răspuns: e un leneş. Deci eşti definit cu precizie, deci se poate spune ceva despre tine. „Leneş!” – păi ăsta-i un titlu, o menire, e o carieră, rogu-vă. Nu glumiţi, aşa-i. Aş fi atunci membru de drept al celui mai select club şi singura mea ocupaţie ar fi că m-aş stima perpetuu. (…)

Şi eu mi-aş alege o carieră; aş fi leneş şi mâncău, dar nu unul simplu, ci unul sensibil la tot ce e frumos şi sublim. Cum vă place? Visez de mult la asta. La cei patruzeci de ani ai mei, <frumosul şi sublimul> mi-au scos peri albi; dar asta la patruzeci de ani, pe cînd atunci – o, atunci ar fi fost altfel! De îndată mi-aş găsi şi activitatea corespunzătoare, şi anume: să beau în sănătatea a tot ce e frumos şi sublim. Aş fi profitat de fiecare prilej pentru ca mai întâi să vărs o lacrimă în pocal, iar apoi s-o beau pentru tot ce e frumos şi sublim; în fleacurile cele mai dezgustătoare şi indiscutabile aş fi găsit frumosul şi sublimul. M-aş fi făcut lăcrimos, precum un burete ud.”

A! Ar mai fi cineva care ar avea acces liber în acest „club select”: Andrei Pleşu. Odată l-am auzit într-un interviu făcând indirect apologia lenei : „Pentru mine, mişcarea fizică e un atentat la viaţă.”    🙂

postat de T.

Read Full Post »

Răspunde Mircea Cărtărescu, de profesie mircea cărtărescu.

mihaela audiobookurilor

Read Full Post »

Chestie de zile mari. Acum ceva timp vine în librărie o tânără domniţă. Bălaie, cochetă, la vreo 18 ani sau ceva mai mult. Sigură, mă întreabă dacă am dicţionar de învăţat limba italiană. Uşor derutat de cerinţă, îi pun unul în mână, care avea doar mărunta calitate de a oferi varianta lingvistică italiană, nu şi pe aceea de-a o învăţa limba respectivă. Pe moment pare mulţumită, aşa că mă îndepărtez. După o vreme, se întoarce destul de încruntată şi îl apelează pe colegul meu ce se afla în apropiere. Este derutată! Nu înţelege şi basta: de ce, pe de-o parte, avem un cuvânt, iar după semnul egal sunt înşiruite o groază. De ce nu este clar şi nu se ştie exact ce înseamnă cuvântul respectiv?! Colegul împietreşte. Nu este sigur că înţelege nedumerirea clientei ofensate de ridicolul cărţii şi face eroarea să pronunţe cuvântul sinonime. Dom’şoara nu este sigură dacă trebuie să îi tragă o palmă neruşinatului care foloseste cuvinte d’alea cu ea, aşa că îi aruncă o privire în care se amestecă dispreţul cu superioritatea. Nu am înţeles nimic din ce a cerut ea. Bietele fiinţe ce mişună printre cărţi nu au avut capacitatea de a percepe nevoia stringentă de a cumpăra (şi aici încerc că citez cât mai exact): “Un dicţionar cu un di’ăla de o parte (cuvânt, completează timid colegul!) – a, da, cuvânt, şi cu un singur din ăsta … cuvânt, pe partea asta.” Simplu ca bună ziua. Să înţeleagă omul, nu să trebuiască să ghicească care e varianta corectă, că doar n-o fi la Vrei să fii miliardar, ce dracu’. Încercăm să băgăm pe gâtul clienţilor tot felul de rebuturi care nu se vând!

postat de Marian Coman

Read Full Post »

O POEZIE PE LUNĂ. Asta înseamnă că, de acum încolo, la începutul fiecărei luni, poezia va fi la loc de cinste chiar în librărie, expusă în formatul pe care îl vedeţi, pentru ca publicul interesat să îi cunoască mai bine pe cei care scriu chiar în oraşul lor. Proiectul este susţinut de Librăriile Humanitas, Clubul Astra – Cenaclul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România – şi editura A.T.U. din Sibiu.


Read Full Post »

Older Posts »