Akira Kurosawa: Dreams

Să rătăceşti în frumuseţea unui tablou, să calci pe culoarea păstoasă a lui Van Gogh, să îi simţi soarele în ochi şi în ceafă…  Aşa se întâmplă dacă visezi să te întâlneşti cu marele pictor şi dacă eşti un personaj creat de Kurosawa,  marele estet al cinematografiei. Un singur film îmi vine în minte ca manieră picturală de realizare  (What dreams may come), dar mi se pare că nu are o forţă atât de sugestivă precum pelicula lui Kurosawa.

Read Full Post »

Mărimea potrivită

Asta faci când îţi cauţi încălţămintea: vezi dacă ţi se potriveşte piciorul, dacă îţi vine bine. Cum Van Gogh credea în pictura universală (aşa cum îi mărturisea fratelui său Theo într-una dintre tulburătoarele lui scrisori), în tabloul unic pictat de toţi artiştii, fiecare desăvârşind câte o porţiune de pânză cu felia lui de excepţie, m-am gândit la pantofii cei stâlciaţi, dar extraordinar de expresivi, de vii. Nu degeaba Heidegger le-a consacrat multe rânduri în „Originea operei de artă”, cu binecunoscuta caracteristică  ontologică a artei ca „închidere ce se deschide”.  Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci să duc mai departe firul unui gând printr-un exerciţiu de analogie.

Destul că Van Gogh şi-a imortalizat amprenta inconfundabilă în pictură tocmai prin imaginea propriilor încălţări. Dar oare căror picioare li s-ar potrivi?  Trebuie să fie unele la fel de speciale, de particulare, de… individuale.Vreau să adun şi eu artiştii, măcar în perechi.  Să îi „încalţ” după exerciţiul imaginar al condurului Cenuşăresei. Sigur că m-aş fi putut mulţumi cu soluţia lui Magritte, dar îmi pare o metamorfoză cam prea explicită, cel puţin la nivel vizual. Magritte îmi place foarte mult, dar în tabloul Modelul roşu  din dreapta e ceva iritant la picioarele acelea. Ghetele care cresc din carne par mai degrabă ţesut mort, un fel de zone  marcate de o severă echimoză. Tot gândindu-mă la problema asta, mi-am amintit de tălpile lui Durer. Sunt convinsă că unor asemenea picioare li se potrivesc de minune ghetele lui Van Gogh deoarece ambele respiră un aer mistic. Cum să refaci distanţa în timp dintre cei doi altfel decât cu paşi protejaţi, înveliţi în piele uzată, dar atât de rezistentă pentru un drum atât de lung: drumul către nemurire?

     

Iată şi varianta tălpii de gheată, pe care vă rog să o lipiţi de talpa lui Durer.

postat de Teodora

Read Full Post »