videopoem de sâmbătă

Nu, nu e vorba de o înregistrare cu un poet filmat în timp ce îşi recită versurile, ci de o scenă uluitoare, preluată din filmul Bin jip (3 Iron) regizat de Kim Ki Duk. Unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut la viaţa mea. Cum ceea ce se vede e o dragoste compensatoare fără cuvinte (la propriu!), am renunţat, de data asta, la poemul cu rânduri. Şi la titrare. Nu mai e nevoie de ea.

postat de Teodora

Read Full Post »

Ilustrator de biblioteci

Ilustratorii de cărţi se mulţumesc cu suprafaţa limitată a coperţii. Acolo trebuie ei să îşi înscrie ideea. Abia ce am descoperit că, pe lângă graficienii de carte, au apărut graficienii de…biblioteci, aşa cum este cazul lui Mike Stilkey. Nu m-aş fi gândit în ruptul capului că o stivă obişnuită de cărţi poate fi suprafaţa materială potrivită unei reprezentări vizuale.

Pe lângă faptul că îmi place soluţia asta în sine, mă încântă şi linia desenului stilizat, precum şi culoarea adaptată la textura coperţilor, chiar dacă, da, vorbim de aceeaşi imanenţă reciclativă cu care ne-a obişnuit arta contemporană. Da, de aceeaşi „gândire slabă” care nu dispune de idei inovatoare care să întemeieze, să ducă la schimbări radicale de paradigmă, ci doar de opţiuni ingenioase de combinare a unor materiale şi tehnici diferite, într-o formă hibridă, impură din punt de vedere estetic.

Bun. Până acum, suprafeţe mici şi figuri solitare. Însă expoziţia de mai jos arată un proiect mult mai ambiţios: compoziţii întregi, de dimensiuni impresionante, fie pe pereţi, fie pe stive care egalează sau depăşesc bibliotecile personale din apartamentele noastre, fie alternativ. Până şi The New Yorker a consemnat vernisajul iar artistului i s-a luat un interviu.

Faţă de celelalte experimente pe care le-am postat în categoria Ce poţi face cu o carte, gen sculpturi sau autopsii, acesta mi se pare mult mai blând şi mai artistic, chit că, totuşi, nu se poate evita „sacrificarea” unui număr deloc neglijabil de cărţi. Însă, ca orice instalaţie care se montează, poate fi şi demontată iar cartea, recuperată. Cu ilustraţia iniţială serios modificată, ce-i drept. Ei, în locul clasicului autograf, merge şi un graffiti sau o amprentă colorată.

P.S.  Poate că n-ar fi rău ca fiecare editură să angajeze oameni special pentru aşa ceva, astfel încât cărţile (măcar cele din aceeaşi colecţie) să facă parte dintr-un puzzle grafic care să devină vizibil pe măsura acumulării exemplarelor. Să avem o bibliotecă atrăgătoare (şi) din punct de vedere vizual.   🙂

Pe lângă instalaţiile cu cărţi, Mike are o grafică minunată, cum este acest furt al blocurilor în roabă, de exemplu.       🙂

Pentru mai multe detalii şi imagini, http://www.mikestilkey.com/

Postarea imaginilor de pe blog s-a făcut cu acordul artistului.

Thank you, Mr. Stilkey, for your kind consent!

postat de Teodora

Read Full Post »

Noaptea Cǎrţilor Deschise

Da, da, continuǎm seria Nopţilor Cǎrţilor Deschise cu a treia parte : deci, de sâmbǎtǎ, 14 august, ora 21.00, pânǎ duminicǎ, 15 august, ora 02.00, vǎ aşteptǎm, cei care sunteţi prin Sibiu, din Sibiu sau doar în trecere, la Noaptea Cǎrţilor Deschise . Cum v-am obişnuit, CEAIUL ŞI CAFEAUA DIN PARTEA NOASTRĂ !!!

Read Full Post »

cărţile sunt cele mai elegante genţi

Acestea mi-au plăcut cel mai mult. Sunt şi cu Dickens, şi cu Tess of the D’ Urbervilles, şi cu…     🙂     Mai multe modele, de aici.

Read Full Post »

poemul de sâmbătă: artă pe pâine

Stau şi mă minunez cât de bine prind substanţele alimentare – zahărul ars sau pudră, făina, ciocolata, frişca- unei îmbălsămări poetice. S-a dus vremea rozelor presărate peste „lutul asudat” sau peste „cadavre”. Gata, arta nu mai este atât de selectivă cu materialele; a devenit digerabilă de la celebra afirmaţie a lui Dali încoace („Frumuseţea va fi comestibilă sau nu va fi”); foloseşte absolut tot ce găseşte la îndemână, de prin cămară sau de aiurea. Nu mai aruncă nimic, sortează şi reciclează după tehnici aproape industriale, chiar – sau mai ales – „pâinea noastră cea de toate zilele”, despre care Dali zicea că este materia-fetiş prin excelenţă (mă gândesc la Bustul retrospectiv al unei femei din 1933, cu franzela plasată pe creştetul unui manechin de plastic, plus planul de a plasa o pâine de zeci de metri în grădinile de la Palais Royal, una şi mai lungă la Versailles şi apoi pâini prin toate zonele vizibile din marile oraşe ale Europei). Cu o diferenţă, totuşi: ceea ce în arta lui Dali a fost folosit experimental, pentru a scandaliza gustul publicului snob, în poezie, alimentele mediază reveriile pentru regăsirea intimităţii.

Mi s-a părut dintotdeauna ciudat că femeile au de a face în bucătărie cu tot felul de alimente şi ingrediente şi, totuşi, nu le exploatează îndeajuns virtuţile estetizant-erotice, aşa cum o face în stilul său inconfundabil Emil Brumaru. Sau Cristian Popescu, cu tentaţia thanatică. Îmi mai vin în minte „cafeaua” lui Dan Coman şi „aerul copt” al lui Florin Partene, care vine, de cele mai multe ori, tot de la miezul de pâine caldă al fiinţei. Da, poemul e o invitaţie la a te lăsa gătit la modul cel mai organic, nu artificial-cosmetic. Avem părerea că moartea doar ne devorează. Dar poate că dacă ne îmbălsămăm poetic, ea ne degustă ca pe o trufanda.

Cristian Popescu (Arborele genealogic, frg. )

Când eram mic aveam o pernă mare, moale, caldă, umplută cu miez de pâine. Şi-am rugat-o pe mama să-mi coasă multe felii de pâine una lângă alta ca să am şi-o plapumă. Ştiam eu că sânii femeilor sînt plini cu miez, de-asta erau aşa calzi şi moi.

Eu mă gândesc să mă ornaţi frumos când oi sta pe catafalc. Cremă de ciocolată pe buze, flori de zahăr ars în păr, să puneţi unde-o încăpea frişcă în jurul meu, scorţişoară presărată pe tâmple, zahăr pudră-n obraji ca să par cât mai palid, buzunarele pline cu fondante şi un măr glazurat între dinţi şi mulţi clopoţei atârnaţi să sune când mă vor duce pe umeri. Să mă vorbească lumea că „De ăsta nu s-a săturat moartea niciodată, dragă.”

Imagine: David Wojnarowicz (1954-1992), Untitled, 1988-89. A trăit cu doi ani mai  puţin decât Cristian Popescu (1959-1995).

Dacă se poate dormi pe o pernă de pâine, se poate merge şi în încălţări la fel de moi:  🙂

sursa: aici

postat de Teodora

Read Full Post »