…ca pasari de laborator pe sinele lungi

(…) intinde-ti miinile in aer ca niste pasari  de laborator

si apoi da-le drumul

urmareste cu ochi ingustati

cum se prabusesc ca plumbul

pe mesele lungi si tehnice,

ca un frate si o sora,

incestuosi,

si cu sexul intors pe dos,

ca o manusa soft,

scoasa de pe mina stinga

a lui Putin.

Angela Marinescu

Read Full Post »

Pds: poeţi despre poeţi

De la început trebuie să anunţ că e un pds dublu din dorinţa de a arăta două pesrpective diferite asupra poeţilor: una caldă şi melancolică, alta critic – acidă.

 

Întâlniri boeme la ceas de seară sau la diferite manifestări, portrete vii,  cu tuşe inconfundabile,  recunoaşterea calităţilor colegilor de breaslă, dezvăluirea cu umor a  unor picanterii, curiozităţi sau idiosincrazii, imitarea sau adoptarea unor modele… cam la frăţia asta de sânge m-am gândit când am propus tema pds-ului. Un exemplu ar fi poemul poetry special investigations din vol. Fratele păduche al lui Dan Sociu, compus din  instantanee biografice care vorbesc foarte uman mai mult de absenţa prietenilor care „nu se văd cu lunile”, care comunică minimal sau intermediat, din auzite:  ” m-a sunat coman din bistriţa/ tot din oraşul ăsta jegos te sun/ mi-ar plăcea să fiu acolo/ i-am spus (…) / & / aud că ianuş/ s-a însurat cu domnica/ aş vrea să-i trimit un mail/ şi nu ştiu de ce nu reuşesc/ m-a sunat gabi din tîrgovişte şi mi-a spus/ că ianuş se mută în făgăraş/ speră să-i dea apartament/ cînd m-am însurat eu m-a sunat chiva/m-a întrebat dacă am căruţă şi cal/ s-ar putea să-şi editeze romanul la iaşi/gabi mi-a adus cartea ruxandrei novac/ apoi a plecat la cluj şi mi-a luat-o/ într-o seară l-am sunat pe dună/fusese la sibiu/ la mircea ivănescu/ mi-a spus că e la fel/bătrîn şi bolnav/bea mult şi citeşte cărţi poliţiste/ scrie?/ nu mai/ &/ nu mai ştiu nimic de nimigean/ şi nici de radu/mă-ntreb/ dacă bogdan a-mprumutat atunci/ oglinda la zid/ sau daniel/nu mai ştiu pe altcineva/ în botoşani care să citească poezie (…) ”

 

Acesta este doar preludiul pentru al doilea pds, doar amăreala nostalgică faţă de distanţa dintre poeţi, nu foarte mulţi la număr (dar nici foarte puţini), risipiţi prin toată ţara, dar foarte legaţi sufleteşte. Cum bine ştim, orice parte bună a lucrurilor ascunde  şi una rea.  Este vorba de scriitorii „cu multe puncte din oficiu”, supravalorizaţi fără să merite. În recentul său volum, Probleme personale, Angela Marinescu are o voce extraordinar de puternică şi de tranşantă atunci când se raportează – personal(izat), cum altfel? – la criza de valoare, care riscă să  transforme literatura într-un organism bolnav de inaniţie. Ştiu, folosesc cuvinte mari: poezie, valoare, literatură…însă chiar cred în ele. Ba mai mult:  mulţi scriitori tind să recupereze literaritatea subţiată la minimum de experimentalism şi alte -isme, care ulterior devin „isme-ne” (tot sclipirea Angelei Marinescu!). Cred în poemul adevărat care „lasă o gaură în cer”, cum spunea Dan Coman  într-un interviu din Ziua. Cum ziceam, poeta flagelează cu şfichiul intransigenţei scrisul  băltit, practicat ca o menţinere penibilă pe linia de plutire a (sub)mediocrităţii, a tuturor celor care nu au conştiinţa limitei şi a punctului necesar în momentul în care condeiul le seacă. Cei care se chinuie cu tot dinadinsul să cârpeacă un vector penibil şi inutil la crucea neputinţei, pe pagina-paragină.

Angela Marinescu, Rezistenţe arse  (vol. Probleme personale, Cartea Românească, 2009)

la noi,

scriitorii au devenit rezistenţi la scris,

ei au devenit profesioniştii rezistenţei la scris.

scrisul nu mai are nici o putere asupra lor

şi, astfel, au devenit epave înfricoşătoare, anarhişti,

amorali, atei, histrioni libidinoşi, violenţi şi obsedaţi.

în loc să îi apere, scrisul îi apasă,

ca o banchiză de gheaţă,

o balenă obosită şi bolnavă.

ca să terminăm odată cu această stare de lucruri

ar trebui inventate metode de stârpire a scriitorilor,

rapide, primitive, eficiente,

eventual, un ultraaparat kafkian,

ca să le distrugă degetele de la mâini,

mâinile sau chiar muşcătura rece a scrisului,

uterul invocat cu delicateţe

să vadă şi ei ce înseamnă

să facă gărzi de noapte

inutile şi reci

pe culoarul fără sfârşit.

N: imaginea de mai jos, luată de pe site-ul Bill Barrell Ltd, are următorul mesaj ca frontispiciu: For we’re all writing… write, write, writing… Toată nenorocirea pleacă de la acest  „all” cantitativ, care se potriveşte poemului Angelei Marinescu.

 

N: cronici despre Probleme personale: 

Romania Culturala

N: pe Tiuk găsiţi şi un interviu cu poeta.

postat de Teodora 

Read Full Post »