Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Carte’ Category

starea de lehamite

„Mă veţi întreba: ce este lehamitea? Lehamitea este durerea pricinuită de pierdere. Pentru tine lumea şi-a pierdut orice sens, lumea şi oamenii din ea, şi rămîi numai tu, faţă în faţă cu lumea, iar pe de altă parte tu eşti la fel de capabil să exişti în lume ca şi fantoma lui Banquo din Macbeth (…) Ori de cîte ori cineva face avansuri marii fericiri, se expune şi riscului de a cădea în starea de lehamite.

Dodge-ul meu nou şi elegant era cel mai autentic incubator de lehamite. Deşi era destul de comod, deşi mergea ca un ceas, deşi călătoream cu viteză în maximum de confort şi priveam panorama minunată, asemeni cuplului de americani din reclama Dodge-ului, în curînd starea de lehamite a devenit sufocantă. Stăteam congelaţi într-o amabilitate distantă. Ne dureau obrajii de atîtea zâmbete. Fiecare ar fi fost gata să îşi dea viaţa pentru celălalt. În disperare de cauză, am vîrît mîna pe sub rochia ei, dar chiar şi un gest atît de inofensiv şi de casnic a fost întîmpinat cu aceeaşi politeţe înfricoşătoare. Aş fi dat orice să opresc maşina şi să mă dau cu capul de bordură. Şi unde mai pui că eram liberi să facem fie asta, fie orice altceva. Noi însă goneam fără oprire – un vîrtej mărunt de disperare străbătînd lumea asemenea acelui sîmbure de calm din centrul unui uragan.” – Walker Percy, pp. 122-123. [În original, The Moviegoer, 1961)

Anunțuri

Read Full Post »

CU O PRECIZIE DE CEASORNIC

cioara ştie cu precizie unde

pe banca galbenă

să se aşeze

valul aşijderea

unde anume să se spargă

falca ce refuză

să se descleşteze

este perfect fixată

de craniul scriitorului

generaţiile viitoare

vin cu precizie de ceasornic

sub arcadele de ciment

umed

pentru-a se include în această

bine-nregistrată

după-amiază

trad. de Șerban Foarță și Cristina Chevereșan

Read Full Post »

„Dumnezeu îl iubeşte pe plagiator. Şi aşa scrie la carte: ‘Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut.’ Dumnezeu este plagiatorul originar. Cu o lipsă de surse rezonabile din care să șterpelească – omul a creat după chipul a ce? al animalelor? – facerea omului a fost un act de plagiat reflexiv. Dumnezeu a jefuit oglinda. Tot astfel, noi când plagiem, creăm după chipul și participăm la desăvârșirea Creației.”

Jonathan Safran Foer, „Totul este iluminat”

reproduction prohibited 1937

Read Full Post »

…cearcănele celui care poartă ochelari, ochii lui Dumnezeu care nu poate trăi în lume fără oameni, fără medierea lor dioptrică, într-o atmosferă de Macondo amestecat cu stepa lui Aitmatov din O zi mai lungă decât veacul (îngerii au rachete pe spate!)… Revelaţia stă pe nasul celui care ştie să vadă cu blândeţe fatalitatea în miezul  arhetipalului mut şi perplex.

Acesta e Anatol Grosu în epistola din filipeni...

Transcriu, la o alegere  ingrată, unele dintre multele poeme care m-au frisonat:

în filipeni nimeni nu se împiedică nimeni nu cade

acolo ulciorul nu se sparge iar vinul nu se varsă

acolo morţiii beau cu viii laolaltă

fiecare pahar parcă ţi-l bea altul

Dumnezeu într-atât îl iubea pe nenica că făcea avioane

din rugăciunile lui şi le arunca

să zboare deasupra capetelor noastre iar când ploua ele se scurgeau

mă întorceam spre casă cu hainele-n cerneală

 –

cu Dumnezeu – precum cu paraşuta

nici de zburat nu zbori

când nenica a orbit eu

mă scăldam în ligheanul cu apă

fără să-mi fie ruşine

nu făceam valuri şi totuşi corăbiile mele se scufundau […]

odată ce vreo casă e ridicată în filipeni

muştele se adună ca de paştele blajinilor

când laşi picăturile de vin să curgă pe pământ

să bem cu toţii

iar din ouăle roşii nu rămâne decât coaja

pentru că gălbenuşul trăieşte în albuş

şi aşa-i de bun cu sare

şi eşti şi tu

în casa ta o muscă

clothes

AnselmKieferAshflower

Für Rabbi Löw 2010-11

ark

artist: Anselm Kiefer

Read Full Post »

Materialul a apărut în Poesis International, nr. 7.

 

În Motocicleta de lemn, recentul volum al lui Ştefan Manasia, care include ciclurile Ceva dinspre umanitate, Antwerpen, Ostroveni.Viaţa şi contactele şi Alevin, se produce o scurtcircuitare premeditată a lumii, care permite surprinderea într-o impresionantă panoramă post-apocaliptică de tip ready-made  a lumii globalizate, atât de bine scanată în aglomerarea propriilor reziduuri. Totul arată ca după un purgatoriu planetar, în care se mai resimt puternicele contracţii eschatologice ale lumii post-tehnologice. Avantajul acestei poetici radicale, cu o puternică deplasare de accent pe tranzitivitate, este că denunţă hibridizarea monstruoasă a realului, cu acei „zombies” şi „lipitorile” lui „dialectice”: „Să nu mai vrei/ să nu poţi/să vrăjeşti/ Scrie de-acum/poezie/ dur/ primitiv/ poem social/ Silex/ în cloaca/ multiplă/ înfigi//Răscolindu-i/ maţele/ sîngele/ fecalele/ spaima”. În asemenea context, motocicleta, un adevărat reper iconic al nonconformismului, devine opţiunea pentru reprezentarea unei nomadităţi reacţionare, care împiedică aderenţa la lumea ticsită de mutanţi  nonidentitari, dar şi cantonarea în limitele formulei pur confesive. Anacronică, fetiş „de lemn” din perspectivă post-apocaliptică, ea măcar rămâne perfect recognoscibilă în contextul schizoid al simulacrelor şi al combinărilor de tot soiul, al perverselor încrucişări politice, genetice, industriale, etnice, etice şi culturale: „privirile Chriştilor/ cu alură de Rambo”, „tinichigiu afro/asiatic incert”, „european self-distructiv”, „romchinezi/ chinezoaice de Prahova/în colanţi leopard/ adolescent senect/ activînd foamea”, „roşii wolteneşti”, „castraveţi plastifiaţi”, „refugiat irakian/ devorat de mistere”. Ipostaza de rider permite o colonizare vizuală din mers, neinvazivă (opusă colonialismului atroce din Congo de la începutul sec. XX) şi conferă legitimitate poetică zonelor periferice ale unui imaginar distopic, desenate de „arhipelaguri şi mlaştini hi-fi”, „smârcuri obeze” sau „suburbiile trash”. Poemele se înscriu într-un câmp discursiv a cărui tensiune este generată, pe de o parte, de realul care se ocultează galopant cu bitum, moloz, beton şi  membranele cyber ale Hidrei sau Morpho-Electrei, iar pe de alta, de acţiunea de demistificare a poeziei, care militează pentru umanitate, adevăr şi frumuseţea disidentă, crudă, dureroasă, sălbatică a tot ceea ce a reuşit să scape globalizării şi exotismului, aşa cum este cazul oamenilor Toda, „ultimii anarhi”: „O mie de ani/de albit conturile/de lustruit arcadele/bicepşii/statuile/ treptele şi mînerele/ cultura/ dantura/ dialectul ca o boală de gît/ şi o abia strunită/ melancolie suicidară//Pentru că ei au mutilat/ pe cîteva continente/ triburi de-o frumuseţe/ umilitoare/ în palate şi/ în pivniţe şi în lagăre/ Au extras magenta / Coborîrii de pe cruce/ sîngele negru/ mai albastru/ ca al regelui Leopold”.

Discursul este la fel de sofisticat şi de eficient precum un megautilaj de reciclare de ultimă generaţie, care permite reconversia  celor mai detestabile şi nocive elemente în substanţă poetică, printr-un soi de baleiaj moral şi estetic. Abia acum este posibilă recuperarea, sortarea şi restaurarea în limbaj a reziduurilor prin recategorizarea lor ontologică. Livrescul are o poziţie privilegiată în acest efort concentrat de recuperare: „Aleg Wells nu Jules Verne/ Aleg Călăreţul fără cap// strecurîndu-mi-se în inimă din comoditate (un vis)/…/ printre stelele Carului Mare face opturi tăcute/ supersonicul pilotat de Bolaño/ apoi tunetul motoarelor îmi străbate venele/pe fundul unui lac”. Vocea din poeme nu e a unui prezicător, ci a unui post-zicător, al cărui individualism se subordonează unui megadiscurs existenţial, profetic, cu timbru extrem de percutant, vizionar, care desecretizează marile erori de proiectare, construcţie şi evoluţie a umanităţii, concepute de un “Dumnezeu nepotrivit”. Logosul Lui “prăpădit” parcă ar fi suferit eşecul unui Mailer notice failure în timpul redirecţionării către propriul Sender, după ce lumea l-a rejectat violent: „Sub sorii artificiali/ În amiaza bimilenară/ După războaiele chimice/ După islamizare/ Şi reconquista/ Cînd bioroboţii vor fi fugit din hangarele Trustului/ După Contact/ După pisicile telepat/ După planetele-spongier/ După invaziile dureroase ca Roentgenul/ După nimic/ După ce Informaţia/ se va fi-ntors/ prin membrana/ expiatoare/ la Dumnezeu”.

În ciuda tonalităţii tranşante, reacţionare, Ştefan Manasia îşi exprimă încrederea într-o poezie de atitudine, care nu se fereşte deloc de ghena existenţială, ci, ca un homeless cu un uimitor instinct de selecţie, caută cu răbdare exigentă în deşeuri pentru a despuia realul de balastul indistinct, pentru a găsi şi (re)integra, în spaţiul ei, valorile subiective uitate sau considerate desuete (tabloul imaginaţiei, nostalgia, visul). La nivel macroexistenţial, umanitatea –sau, mai bine zis, ce a mai rămas din ea – este traversată de raza X de o uimitoare amplitudine a viziunii poetului, prin care se detectează simulacrul şi impostura la toate nivelurile de existenţă.  Asemenea încredere în poezie, împărtăşită cu prieteni „naivi” din generaţii diferite, provine din imanenţa ei reconstructivă, reparatorie. Într-o lume cu „senzori obosiţi”, poezia reacţionează cu o acurateţe uimitoare la cea mai slabă pâlpâire a poeticului, prezentă în grade diferite în cele mai nepoetice şi mai crude dintre lumi.

postat de Teodora

Read Full Post »

Iată-mă-s, dar nu cu sănioara, cum vrea iarna smintită de afară, ci cu dirijabilul ăsta poetic în formă de peştişor. Titlul antologiei este inspirat de poemul altui sibian, Dan Herciu.  🙂

Read Full Post »

E.E.Cummnings, un poem erotic

La editura Art, a apărut cartea asta minunată de poeme, în ediţie bilingvă (traducere de Dan Sociu) şi  cu desene ale autorului. Se vede deja de pe copertă maniera lui grafică foarte fină şi suplă.  Trecând de la una la alta,  poemul îmi aduce aminte de una dintre melodiile lui Leonard Cohen, în care se cântă aceeaşi atingere sublimă cu mintea: And you touch her perfect body with your mind…

xvii

Lady, I will touch you with my mind.
Touch you and touch you and touch
until you give
me suddenly a smile, shyly obscene

(lady, I will
touch you with my mind.) Touch
you, that is all,

lightly and you utterly will become
with infinite ease

the poem which I do not write.

P.S. Aşa, ca un moft: nu îmi prea place cuvântul „drăguţenie” ca echivalent românesc pentru niceness.

postat de T.

Read Full Post »

Older Posts »