Ilustrator de biblioteci

Ilustratorii de cărţi se mulţumesc cu suprafaţa limitată a coperţii. Acolo trebuie ei să îşi înscrie ideea. Abia ce am descoperit că, pe lângă graficienii de carte, au apărut graficienii de…biblioteci, aşa cum este cazul lui Mike Stilkey. Nu m-aş fi gândit în ruptul capului că o stivă obişnuită de cărţi poate fi suprafaţa materială potrivită unei reprezentări vizuale.

Pe lângă faptul că îmi place soluţia asta în sine, mă încântă şi linia desenului stilizat, precum şi culoarea adaptată la textura coperţilor, chiar dacă, da, vorbim de aceeaşi imanenţă reciclativă cu care ne-a obişnuit arta contemporană. Da, de aceeaşi „gândire slabă” care nu dispune de idei inovatoare care să întemeieze, să ducă la schimbări radicale de paradigmă, ci doar de opţiuni ingenioase de combinare a unor materiale şi tehnici diferite, într-o formă hibridă, impură din punt de vedere estetic.

Bun. Până acum, suprafeţe mici şi figuri solitare. Însă expoziţia de mai jos arată un proiect mult mai ambiţios: compoziţii întregi, de dimensiuni impresionante, fie pe pereţi, fie pe stive care egalează sau depăşesc bibliotecile personale din apartamentele noastre, fie alternativ. Până şi The New Yorker a consemnat vernisajul iar artistului i s-a luat un interviu.

Faţă de celelalte experimente pe care le-am postat în categoria Ce poţi face cu o carte, gen sculpturi sau autopsii, acesta mi se pare mult mai blând şi mai artistic, chit că, totuşi, nu se poate evita „sacrificarea” unui număr deloc neglijabil de cărţi. Însă, ca orice instalaţie care se montează, poate fi şi demontată iar cartea, recuperată. Cu ilustraţia iniţială serios modificată, ce-i drept. Ei, în locul clasicului autograf, merge şi un graffiti sau o amprentă colorată.

P.S.  Poate că n-ar fi rău ca fiecare editură să angajeze oameni special pentru aşa ceva, astfel încât cărţile (măcar cele din aceeaşi colecţie) să facă parte dintr-un puzzle grafic care să devină vizibil pe măsura acumulării exemplarelor. Să avem o bibliotecă atrăgătoare (şi) din punct de vedere vizual.   🙂

Pe lângă instalaţiile cu cărţi, Mike are o grafică minunată, cum este acest furt al blocurilor în roabă, de exemplu.       🙂

Pentru mai multe detalii şi imagini, http://www.mikestilkey.com/

Postarea imaginilor de pe blog s-a făcut cu acordul artistului.

Thank you, Mr. Stilkey, for your kind consent!

postat de Teodora

Read Full Post »

cărţile sunt cele mai elegante genţi

Acestea mi-au plăcut cel mai mult. Sunt şi cu Dickens, şi cu Tess of the D’ Urbervilles, şi cu…     🙂     Mai multe modele, de aici.

Read Full Post »

Cerul de cărţi

Instalaţii: Richard Wentworth. Sursa: aici.

Read Full Post »

Fără semn de carte

Oare aşa o fi arătând, în faza iniţială, casa lui Brauer din cartea lui Carlos Maria Dominguez ?! În maniera lui Tom Bendtsen, cunoscutul sculptor şi arhitect al cărţilor?

Ca să ajungi la o asemenea performanţă, trebuie să-ţi exersezi talentul arhitectural de mic, prin  modelarea  propriului tău colţişor, după tiparul găsit pe Geekologie: Uroko house, din două unghiuri diferite 🙂

În ansamblu, toate bune şi frumoase. Ce ne facem, însă, cu cititorii mai neglijenţi, deconstructivi, care nu se împacă nicicum cu semnul de carte şi, când îi apucă somnul, plictisul ori oboseala, lasă cartea deschisă, cu susu-n jos?  Hotărât lucru, nu le-am (mai) împrumuta niciunul din volumele noastre. În afară de asta, nu poţi construi o casă cu exemplare care ajung să nu se mai închidă bine.  Dar iată că cineva s-a gândit şi la mine, şi la ei :       🙂    a conceput rafturi special adaptate acestei metehne.   Este vorba de David Restorick.

Alte modele de rafturi, care de care mai trăsnite, aici.

postat de Teodora

Read Full Post »

Librăria ideală

Trebuie să fie nu doar ticsită de volume pe dinăuntru, ci şi cu pereţi şi acoperiş din cărţi, aşa cum face Livio De Marchi. Bine aprovizionată şi…vizionată. Bineînţeles că designul poate fi mult îmbunătăţit, căci ceea ce se vede e doar o locuinţă privată. Însă cel mai important este să ai, mai întâi de toate, materia primă.    🙂

… cu scaune musai tot din cărţi, marca David Karoff

şi cu birou marca Richard Hutten:

 

Cât despre atmosferă, avem la păstrare şi lămpile ideale, făcute tot din cărţi.

Read Full Post »

Casuta din povesti

 Fiindca ne-am saturat de „The weather outside is frightful/ but the fire is so delightful”, cu mosul (contra)facut pe calculator ca un emoticon supradimensionat, cu corp, maini, barba, burta si picioare, de saniile zburatoare teleghidate de aburi casnici, care aterizeaza exact langa ceasca de cafea… fiindca la noi hartia este substanta cea mai aderenta la buricele degetelor si mediul profesional de viata, am pus punct brazilor de Craciun, colindelor traditionale si globurilor aditionale. Da, le-am dat pe toate la o parte pentru casuta din povesti.       🙂

 

 

Pentru mai multe lucrari: su blackwell

Read Full Post »

Gata bradul!

Read Full Post »

Ce nu poţi face cu un cărţoi

…nu poţi sta niciodată la orizontală, asta e clar ca lumina zilei. Te-ar durea al naibii mâinile, te-ai enerva, te-ai plictisi, dar  unele idei vin chiar în asemenea momente terne, în care complexele de inferioritate legate de aspectul tău fizic iau amploare. Nu ai greutăţi la îndemână pentru că cei care fac culturism la ei acasă ţi se par un pic monomani.  Sau narcisişti. Dar iată că un cărţoi pe care ai dat o groază de bani te aşteaptă sfidător pe parchet, după încercarea-ţi nereuşită de a da cu el de pereţi, iar tu încă mai simţi supralicitarea cărnii în braţe cu voluptatea depăşirii propriilor limite, pe care vrei să o prelungeşti ca pe „o coardă mult prea întinsă”. Acesta ar fi pretextul  cel mai bun să te apuci de câteva exerciţii.  Cu o pseudohalteră, sigur că da. Dar gândeşte-te mai bine la avantaj: te-ai înscrie repede în profilul omului atipic. În plus, orice instructor serios te va asigura că, pentru perioada de acomodare, e bine să o iei uşor, cu orice obiect, să nu faci vreo întindere urâtă, după care poţi trece liniştit la piese tot mai grele, de fier, autentice, sportive, profesionale, pe care le vezi la sală. Hotărât lucru, cu ditamai cartea, nu îţi permiţi niciodată confortul de a citi pe spate, aşa cum o face personajul din pictură. Dar cred că sigur ţi-a trecut deja prin cap ideea de a inventa un concurs de haltere livreşti. Sau ideea de cititor halterofil.

 

N: Pictura aceasta, realizată de Octavian Smigelschi şi intitulată Tânăr citind, se află în colecţia de pictură românească a Muzeului de Artă Brukenthal din Sibiu.

postat de Teodora

Read Full Post »

Ce poţi face de pe o carte

 

Da, geamantanul, formatul unui volum destul de greu portabil, prevăzut cu carcasă şi mânere de plastic. M-am tot gândit oare ce au în cap cei care produc o carte la dimensiunile ăstea total nepractice. Ar trebui să parchezi direct în librărie ca să poţi ridica marfa. Şi totuşi, unii cumpără. Vorbim de preţuri exorbitante şi de cărţi cu poze muuulte şi maaari din domeniul design-ului, arhitecturii sau artelor plastice. Se iese din librărie gâfâind, nu fluierând.

O asemenea cărţoaie te scuteşte de celebra alegere a acelor obiecte indispensabile pe care le-ai lua, chipurile, pe o insulă pustie. Ideea e să o poţi duce! Se va dovedi multifuncţională pe terenul mişcător al nisipului: îţi va ţine şi de masă, şi de scaun iar  coperta, de umbrelă sau prelată pentru gândurile sensibile.  Tot visul ăsta romantic-evazionist nu se poate îndeplini decât cu o condiţie: să nu naufragiezi; altminteri, o pierzi  în apele adânci. Să nu cumva să faci prostia asta. Sau alta, mai boacănă: să te rătăceşti. Ideal ar fi să te ducă cineva frumuşel la ţărm, cu o şalupă trăsnet, în linie dreaptă, uşor de urmărit cu buricul degetului pe hartă, iar tu să nu faci altceva decât să îţi lipeşti bine şezutul pe carte, cu sentimentul deplinului control asupra situaţiei.  Să rânjeşti. Fără teama că îţi alunecă la un viraj ameţitor şi te trage la fund. Fără teama că îţi ianugurezi atât de prost  şi de subit viaţa de dincolo.  

Dacă nu vrei să îţi vinzi ţara, să ajungi prin fatalitatea împrejurărilor direct în Italia sau în Spania, la stadiul de culegător, stai aici, acasă. Împinge cărţoiul cuminte, ca un bătrânel, într-un cărucior de cumpărături. Făleşte-te şi tu prin piaţă cu marfa ta. Sau adaugă-i chiar tu rotile şi transportă-l în siguranţă, pe trotuar (zilnic, timp de 30 de minute, mişcare bună pentru sănătate!) din nevoia adâncă a unei tovărăşii, a unui animal de companie sau a unui copil de suflet. 

În cazul utopic în care chiar ai dispus de milioanele bune pentru a-l cumpăra, va trebui să rezolvi o altă problemă: ce loc şi-ar găsi geamantanul ăsta livresc în casă?În bibliotecă, e clar că nu încape. Pe jos, pur şi simplu, nu îl poţi lăsa, se umple de praf. Nici cititul în sine nu e o treabă prea lesne, nu poţi ţine ditamai obiectul în palme chiar dacă mărimea lor ar ajunge-o pe cea a mănuşilor de box. La toaletă, nu te-ai mai putea ridica de pe colac. Pe genunchi, aşijderea, e tare incomod să o răsfoieşti. Pe jos ar fi cel mai lesne, numai că se răceşte repede la ovare. Pe birou nu încape din cauza monitorului, care nu e nici pe departe suplul LCD din reclame. Pe măsuţa de cafea ai pune-o, cum să nu, numai că deja îi joacă unul dintre picioare şi tare ţi-e teamă că va ceda de tot sub kilogramele de hârtie lucioasă şi fină. Calitatea va omorî cantitatea, sigur că da, numai că măsuţa din pal, de la început defectă, e Ikea, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Cred că cel mai bine ar fi un pupitru din ăla de la care se ţin exerciţiile de imagine numite conferinţe de presă. De obicei e transparent, din plexiglas. Mie îmi place mai mult lemnul, e mai rezistent şi, pentru purtătorii de fustă, mai protector. Sau  strana pe care îşi ţin cartea sfântă cântăreţii din biserică. 

Dacă ai mai multe cărţi de asemenea format, oricum va trebui să procedezi darwinist, prin selecţia celui mai bun sau celui mai apropiat sufletului tău. Da, doar unul, fii şi tu raţional, spaţiul din apartamentul de bloc nu e nici muzeu, nici biserică, nici tribună oratorică. Cine să fie: Călinescu? Leonardo da Vinci? Michelangelo? Arhitectură? Albumul cu fotografiile spectaculoase făcute de Yann Arthus – Bertrand din avion?

Dacă nu te înduri să renunţi la niciunul, dar nici la naftalină nu vrei să îi arunci (observaţi că nu am pomenit niciun nume de femeie, majoritatea cuvintelor de genul feminin de pe cărţile ăstea grele sunt domeniile, nu autorii lor!) atunci fă o scară ca să ajungi mai uşor la pânzele de păianjen din locurile inaccesibile. Sau fii manierist, ca Acosmei: aprinde ţigara la bec. Sau fotografiază de la înălţimea banală, dar atât de rar experimentată a tavanului, ţinutul minuscul al casei tale, poate ţi se arată o  formă de inimă caldă în inelele lemnului din parchet pe care nu a surprins-o, încă, nici celebrul Yann Arthus – Bertrand.

postat de Teodora

Read Full Post »

Metaficţiuni vizuale sau ce poti face cu o carte

Cred că mulţi dintre voi ştiu desenul  cu Omul care citeşte într-atât, încât capul îi devine un rulou de hârtie scrisă, după zicala „Eşti ceea ce citeşti”. Desenul îi aparţine lui Janusz Kapusta; am dat ochii cu el pentru prima dată într-un număr din Lettre de acum câţiva ani, uscat şi prăfuit, de pe vremea când librăria nu avea subterana.  Mi-a plăcut foarte mult  ideea în sine, dar şi poanta grafică,  mai exact spirala compoziţională simplă, dar de efect datorită formei conice care o închide. Am mai remarcat că Omul care citeşte are o înclinaţie spre obezitate şi m-am bucurat: vasăzică, cititul te îngraşă. Te multiplică fără să suferi vreodată de hipertensiune arterială sau să gâfâi. Entuziastă şi entuziasmată nevoie-mare, am început să caut şi alte lucrări ale artistului şi iată peste ce am dat:  metaficţiuni de cea mai mare şi limpede calitate.

Forţa corozivă a cuvântului, a cărui formă e pe cale de a se contura, iese în evidenţă prin negrul  ferm care activează suprafaţa iniţial neutră a hârtiei prin împărţirea ei în două. Orice linie înseamnă separare şi se impune ca o graniţă  grafică. În urma creionului rămân două câmpuri, care îşi stau de acum faţă în faţă, într-o tensiune tacită, cu doi omuleţi pierduţi în atâta alb. Bine că, în mediul virtual al blogosferei, linia aceasta cu sârmă ghimpată nu există.   🙂

postat de Teodora Coman

Read Full Post »