Poetul adevărat se înhamă la muncă. La poezia lui. E un fel de Sisif, un voluntar al propriei poveri. Un eu-phoric sau purtător de sine. Povara a ajuns una cu el, ca un fel de tumoră benignă exterioară, enormă, imposibil de înlăturat chirurgical fără să i se pună purtătorului viaţa în pericol. Aşa că „meşterul” s-a obişnuit cu traiul ăsta siametic.
Nichita Danilov, Despre poezie
Tata avea o vorbă: trăia în micul nostru
tîrg un mare meşter şelar
pe nume Iohann
care atunci cînd meşterea un ham
îl încerca mai întâi pe el.
Îşi încălţa cizmele noi,
îşi lua vesta, pălăria de fetru,
ceasul de buzunar cu lanţ de argint:
hainele lui de sărbătoare –
se înhăma apoi la o trăsură veche, bizară
pe care o ţinea închisă în magazie
şi o pornea pe deal
din Podul de Fier
până în tîrgul Cucului şi înapoi
– o groază de copii se ţineau după dânsul –
şi dacă nu-i rodeau cusăturile pieptul
punea hamul şi pe cal.
Unde mai întâlneşti astăzi oameni ca el?
imagine: Tesura, „Man dragging a man shaped like a cube” Sper să vă placă şi celelalte desene pe care le veţi găsi pe site. 🙂
Insemnari din subterana 
