Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Colocviile Transilvania’

Radu Vancu aduce veşti frumoase, care includ poezia şi subterana noastră:
De azi într-o săptămână începe a noua ediţie a Colocviilor Revistei Transilvania, începute de Dragoş Varga şi de mine în 2004.
Am gândit-o, ca şi anul trecut, în formatul unui festival de poezie – de data asta chiar internaţional, întrucât am invitat poeţi şi editori din afara ţării: Gökcenur C., Zerrin Yilmaz (Turcia), Milan Dobricic, Dejan Matic (Serbia), Ivan Hristov (Bulgaria). 
Iată programul Colocviilor/Festivalului, eu zic că ar fi păcat să lipsiţi. 🙂
COLOCVIILE REVISTEI TRANSILVANIA, EDIŢIA A IX-A /
FESTIVAL INTERNAŢIONAL DE POEZIE, EDIŢIA I
28-30 septembrie 2012
Program
Vineri, 28 septembrie, 17.00, Biblioteca ASTRA, Corp A, Sala de festivităţi
Deschiderea Colocviilor. Prezentarea invitaţilor
Recital de muzică medievală şi renascentistă: Aeternum (Claudiu Conţiu – chitară)
Lecturi de poezie:
           
Ion Mureşan
Alexandru Muşina
V. Leac
Claudiu Komartin – lectură & lansare Cele mai frumoase poeme din 2011,
Tracus Arte
Gökcenur C.
Dejan Matic
Ruxandra Cesereanu
Constantin Acosmei
Recital de muzică clasică: cvartetul Intermezzo (Raluca Sfiriac – vioară, Elena Borz –
                                                vioară, Terez Mihali – violă, Anca Buţurcă – violoncel)
Sâmbătă, 29 septembrie, 11.00, Librăria Humanitas
Lecturi de poezie:
Milan Dobricic
Ivan Hristov
Ionel Ciupureanu
Rita Chirian – lectură & lansare Asperger, Cartea Românească
Clubul de lectură Institutul Blecher, ediţia 62.
Moderator: Claudiu Komartin
Invitaţi:
Nicolae Coande
Teodora Coman – lectură & lansare Cârtiţa de mansardă, Max Blecher
Sâmbătă, 29 septembrie, 17.00, Librăria Humanitas
Lecturi de poezie:
Santha Attila
Michael Astner
Doina Ioanid
Dan Sociu – lectură & lansare Combinaţia, Casa de Pariuri Literare
Andrei Dosa
O. Nimigean
Emil Brumaru – lectură & lansare Cerşetorul de cafea. Opere, 3, Polirom
Închiderea Colocviilor
Anunțuri

Read Full Post »

Nu am nici talentul, nici experienţa unui jurnal, mai ales acum, când încerc să transpun câte ceva din atmosfera Colocviilor, în special a seriilor de poezie. De obicei, Jurnalul de librărie este segmentul care le revine băieţilor, însă, cum ei sunt mai tot timpul ocupaţi, mi-am luat eu această libertate.

Sincer, sunt subjugată unor prejudecăţi romantice şi romanţioase despre scriitori, care m-au determinat, mult timp, să am un comportament destul de straniu, ceva între smerenie faţă de nişte fiinţe superioare, pe de o parte, şi teama de a nu mă compromite, cu diletantismul şi mediocritatea proprie, în prezenţa lor, pe de altă parte. Dar bine zicea cineva: să nu te încrezi în poeţii care arată poeţi, care cultivă o boemă superioară a aparenţelor. Pentru că, dacă eşti poet adevărat, nu mai e nevoie să o şi arăţi.

Colocviile de anul acesta m-au mai vindecat de anumite reticenţe, dezvoltate pe un fond de paranoia preventivă care poate, la o adică, să îmi justifice eventualele gafe. Dacă mai adaug faptul că personalitatea mea, atâta câtă e, s-a adaptat perfect la umbra ariergardei, vă daţi seama ce exemplar subteran autentic sunt, în toată splendoarea semnului de pământ. Când spun “pământ” mă gândesc la un material antiderapant obţinut prin amestecarea nisipului în care îşi ascunde struţul capul şi solul reavăn, de grădină, cu bulgări moi doar pe dinăuntru, răscoliţi de botul cârtiţei.

Toate simptomele acestea, fermentate într-o stare prelungită de muţenie socială, mă plasează din start într-o margine asumată. Ei bine, de data aceasta a fost  altfel. Veronica D. Niculescu este o prezenţă atât de feminină şi de plăcută, încât muşchii celui mai încordat om se destind fără ca măcar să apuce să îşi dea seama. Emil Brumaru s-a menţinut într-o dispoziţie autoironică în proximitatea căreia orice protocol sau manieră de cod se putea topi fără problemă. Adidaşi, jeans, tricouri şi ghete. Din aceste accesorii neconvenţionale s-a compus garderoba participanţilor. Pe tricouri am zărit Tiuk! şi Led Zeppelin, Ovidiu Nimigean era cameramanul-şef al Colocviilor iar Constantin Acosmei, un adevărat personaj, o combinaţie ciudată, dar autentică, între Buddha şi Bartleby. Şerban Axinte şi Ovidiu Nimigean sunt cu mult mai înalţi decât aş fi crezut, Angelo Mitchievici se menţine în aceeaşi eleganţă şi discreţie iar Andrei Bodiu, decan al Facultăţii de Litere din Braşov, nu avea nici pe departe morga pe care o presupune statutul său. Un simţ al umorului bine dezvoltat a transformat spaţiul librăriei într-un loc special şi, mai ales, foarte cald, numai bun (conducător) pentru rezonanţa vocilor celor ce şi-au citit ireproşabil poemele, demonstrând că poeţii sunt şi foarte buni lectori ai propriilor texte: Ştefan Manasia, Şerban Axinte, Andrei Bodiu, Ovidiu Nimigean, Emil Brumaru şi, bineînţeles, Ioan Es. Pop. Trecerea de la un poem la altul s-a făcut prin remarci autoironice extrem de inspirate, prin care empatia cu micul public s-a închegat perfect. Un autentic spectacol de lectură, resimţit de mine, cel puţin, cu efectul benefic al unei hipnoze. Fiecare timbru, atât de sonor şi de distinct, a percutat mult timp în aerul celulotic al librăriei. În ciuda staturii sale impunătoare, Mihail Vakulovski a citit poeme cu o voce marcată de emoţie, auzibil tremurătoare iar lectura lui Constantin Acosmei, pe un ton monoton, dar potrivit poemelor aporetice geniale din Jucăria mortului, a avut efectul meritat.

Şi totuşi, parcă nimeni nu m-a sensibilizat atât de tare ca Ioan Es. Pop, autorul Ieudului fără ieşire. Cu un chip extrem de expresiv, marcat de trecerea prin limburile propriei existenţe, a citit “blasfemii” extraordinare, concentrate pe câte un nucleu de revelaţie, cu o umanitate caldă şi melancolică pe care numai cineva care mărturiseşte că ziua este un om, iar noaptea un cu totul altul, numai cine suferă din paradoxul irezolvabil al propriei fiinţe o poate avea. Dacă adăugăm şi prezentarea cu totul personală a fiecărui poet de către Radu Vancu şi inteludiile năstruşnice ale lui Dragoş Varga,  pot să spun cu mâna pe inimă că un tablou general al serilor -rezervate mai ales poeţilor- în librărie e ca şi făcut. Întreaga echipă a revistei Transilvania merită felicitări pentru iniţiativa şi organizarea Colocviilor.

IMG_7789

IMG_7793

IMG_7796

IMG_7850

IMG_7817

IMG_7843

IMG_7853

IMG_7846

Read Full Post »

coperta%20ch%20Basmul%20Printesei%20Repede-Repede1Abia am aşteptat să îi vedem pe Veronica D. Niculescu şi pe Emil Brumaru, coautori care demonstrează, aşa cum zicea şi Radu Vancu, că teoriile generaţioniste nu au niciun fundament. Am avut ocazia să ascultăm reţeta inedită a scrierii Basmului prinţesei Repede-Repede. Cum a început totul? Cine a avut ideea unei scriituri aparent convenţionale, în care poezia să fuzioneze atât de firec cu proza?

 

Ei bine, totul a început de la un schimb de replici pe mail şi pe blogurile personale, dintr-o autentică dispoziţie ludică. Veronica nu se gândea nici măcar o clipă că experienţa “epistolară” în mediul virtual cu Emil Brumaru va deveni substanţa unei cărţi. Cel care a dat tonul a fost chiar “hobbitul” iar Veronica a dezvoltat versurile inconfundabile ale maestrului în bucăţi de proză. Dacă în poezie ritmul spunerii este mult mai rapid, proza are o desfăşurare mai lentă, trebuie să parcurgă spaţiul dens al propriilor rânduri. Poate tocmai din această conştiinţă a două paradigme cu două timpuri diferite a luat naştere basmul în care două lumi se află în afara normalităţii temporale: într-una din ele, totul curge foarte lent, permiţând melancoliei să se dilate în voie, pe când în ţara lui Pitic cel Bun – cel care nu are câtuşi de puţin atributele eroului tipic de basm!- totul se desfăşoară foarte rapid, astfel încât nu e vreme nici măcar de tristeţe. Din această cauză, Angelo Mitchievici s-a referit la scriitură ca la un basm “cu două viteze”.Taina prinţesei Repede-Repede este derularea basmului însuşi, reparcurgerea lui de la coadă la cap.

 

Pe lângă inventivitatea autorilor, vizibilă în crearea unor personaje stranii şi simpatice precum Ciupercuţ, balaurul care se îndrăgosteşte de o elevă sau Ciupercuţ însuşi, îndrăgostit de un Căţeloi, există şi această componentă metaficţională, în cadrul căreia până şi lectura poate avea două tempo-uri diferite. Ea poate fi extrem de rapidă pentru cititorul superficial care de regulă renunţă repede la o carte, pentru care subiectul este anume expus – foarte pe scurt!- la început, şi mult mai lentă, ca o reală degustare pentru cel realmente sedus de puterea incantatorie a cuvintelor. Emil Brumaru era convins că acest rezultat al scrierii la două mâini se va publica, mai înainte ca această problemă să fie pusă, ipotetic, în discuţie. Pentru el, totul a curs cu uşurinţă datorită calculatorului:  scria zilnic sau aproape zilnic iar Veronica adapta proza „din mers” după versurile primite continuu. Ceea ce pentru năstruşnicul “hobbit” părea floare la ureche, asumarea şi transpunerea narativă a conceptului unui basm scris în doi i-a revenit, de facto, Veronicăi. Proza ocupă mult mai mult spaţiu decât versurile brumării, brumariene, brumăreşti…

Trebuie să recunosc că m-a  dezamăgit puţin discursul parcimonios al lui Bogdan Creţu, căruia i-a revenit sarcina de a prezenta basmul. A observat, însă, că pe măsură ce Pitic Bun se apropie de castelul prinţesei Repede-Repede, schimburile de replici din scrisori devin din ce în ce mai “fierbinţi”. Că tot veni vorba de replici, acest basm are ceva cu totul şi cu totul inedit: valorifică, în cadrul ficţiunii, corespondenţa “erotică” dintre cele două personaje, mijlocită de mesagerul Ciupercuţ.

Ideea impusă de cei care au luat cuvântul după mărturisirile celor doi autori a fost cea de “brumarizare” a lumii basmului, care nu ar trebui în niciun caz să impună restricţii de lectură sau să se reducă la o simplă tensiune sexuală. Toată lumea a fost de acord că avertismentul “pentru adulţi” pur şi simplu nu se susţine, chiar dacă a fost adăugat de unul dintre autori. Bănuim că ştiţi care: cel mai pudic dintre ei.

IMG_7786

 A, încă ceva: să nu supralicitaţi simbolistica! Ciupercuţ e Ciupercuţ, Pitic Bun , aşijderea. Să nu căutaţi altceva în spatele lor, aşa cum au încercat anumiţi critici. Bucuraţi-vă de literalitate, chiar dacă în pasta epică au fost mixate discret elemente livreşti, aşa cum bine a remarcat Radu Vancu.

postat de Teodora Coman

IMG_7781

Read Full Post »

IMG_7823Tema colocviului din acest an a fost Corespodenţa literară, inspirată şi surprinzător de actuală. În ciuda scepticismului iniţial al unora, rediscutarea genului epistolar este cu atât mai necesară cu cât, în România, acesta nu se bucură, încă, de atenţia meritată. Dacă în Occident exista o tradiţie autentică în publicarea corespondenţei de autor (cea a lui Balzac sau cea vastă a lui Flaubert, de pildă!), la noi intimitatea este redescoperită abia în sec. al XIX-lea: scrisorile lui Maiorescu, ale lui Ghica, ale lui Odobescu şi celebra experienţă epistolară Eminescu-Veronica Micle. Urmează apoi corespondenţa dintre Bogdan Petriceicu Hasdeu şi fiica sa, Iulia, toate marcate de o pudoare adeseori iritantă, cele ale lui Mateiu Caragiale către prietenul Bonicescu şi, mult mai recent, corespondenţa lui Rebreanu, a lui Cioran, a lui I.D.Sârbu, ineditele Scrisori provinciale ale lui Ştefan Bănulescu, cele ale lui Emil Brumaru către Lucian Raicu sau epistolele lui Alexandru Muşina. Un exemplu mai special l-a constituit Romanul epistolar, semnat de Radu Stanca şi I. Negoiţescu, care a încins puţin  spiritele participanţilor din Sibiu (Ioan Radu Văcărescu, Dumitru Chioaru, Silviu Guga) pe dilema continuităţii spiritului Cercului  doar prin acest suport epistolar, chiar şi după încetarea de facto a nucleului literar. 

Trebuie precizat că nici până în ziua de astăzi unii autori, chiar şi cu privilegiul unor reeditări numeroase, nu au avut  parte de o publicare integrală a scrisorilor, aşa cum este cazul lui Ion Ghica sau al lui Odobescu.

Discuţiile au fost deschise de Paul Cernat, care a făcut distincţia între corespondenţa intimă (corespondenţa propriu-zisă) şi cea publică sau extimă, după terminologia jurnalului lui Tournier (romanele epistolare sau scrierile care valorifică doar convenţia, paradigma extrem de permisivă a scrisorii). Andrei Bodiu a atras atenţia asupra unei probleme de ordin moral: cât de legitimă este publicarea şi comentarea corespondenţei intime a unor persoane care nu au intenţionat niciodata să îşi exibe public amănunte ale vieţii intime. Leonte Ivanov, traducătorul corespondenţei lui Dostoievski ce va apărea în curând la Polirom, a vorbit despre lipsa de interes pentru imensa cantitate de document epistolar – de mare interes atât pentru istoric, cât şi pentru criticul literar – ce priveşte România, care zace în arhivele din Moscova. Este vorba de corespondenţa lui Antioh şi Dimitrie Cantemir,  precum şi a spătarului Nicolae Milescu. Statul român încă nu a alocat fondurile necesare unei burse de cercetare exhaustivă a corespondenţei sus-numiţilor deoarece Moscova, cea mai scumpă capitală din lume, presupune un efort financiar prea mare. Angelo Mitchievici a vorbit şi el de distanţa precaută cu care trebuie să abordăm aceast “gen literar”, pentru că, pe de o parte, intruziunea în viaţa privată impune această autocenzurare a celui care aduce în atenţia publicului epistolarul, dar şi pentru că, în opinia sa, un astfel de document trebuie privit cu o oarecare rezervă în funcţie intenţia de literaritate sau de lipsa acesteia.

IMG_7826De fapt, graniţa dintre literaritate şi nonliteraritate este destul de relativă, mai ales când lectorul se aşteaptă, conform unei prejudecăţi mai vechi, ca scrisorile unui scriitor să fie neapărat… literare. Bianca Burta Cernat crede că scrisoarea poate influenţa definitiv -de multe ori dramatic ! – destinul unor oameni, aşa cum s-a întâmplat cu familia Hasdeu. Soţia şi fiica au plecat la Paris din cauza supralicitării unui document adresat soţiei de un “binevoitor”. Ducând lucrurile la punctul extrem al ipotezei, am deduce că separarea soţilor nu ar fi avut loc iar Lilica nu ar mai fi plecat la Paris şi, deci, nu s-ar mai fi îmbolnăvit de tuberculoză. Apoi, scrisorile pot conţine judecăţi de valoare extrem de preţioase, care pot fi detectate doar printr-o serioasă muncă de cercetare. Andrei Bodiu dă ca exemplu entuziasmul lui Lovinescu din corespondenţa sa privată, în care laudă romanul Rădăcini, convins că percepţia nedreaptă asupra Hortensiei Papadat Bengescu poate -şi trebuie – îndreptată prin această nouă dovadă a talentului incontestabil al scriitoarei. Bogdan Creţu a reacţionat imediat, spunând că fiecare judecată critică trebuie asumată de emitent pentru a-şi demonstra autenticitatea, altfel factorul hazardului, al descoperirii întâmplătoare nu face decât să o menţină într-un orizont valoric  fragil, periferic. Către final, Radu Vancu a adăugat că scrisoarea, prin lipsa ei de convenţie şi maxima subiectivizare, poate constitui de multe ori o mască epistolară pentru afirmarea unor adevăruri estetice şi chiar etice, aşa cum este cazul lui Alexandru Muşina. Angelo Mitchievici a lansat, ca o posibilă temă de cercetare, o nouă paradigmă a corespondenţei : cea a notelor informative către Securitate.

Bineînţeles că nu s-au omis  nici instanţele comunicării epistolare, reale sau construite: de multe ori, chiar dacă are un nume, destinatarul este fictiv, pretext pentru exhibarea unor idei sau obsesii personale sau, pur şi simplu, pentru familiaritatea unui dialog cu lectorul (cazul lui Mario Vargas Llosa cu Scrisori pentru un tânăr romancier sau Scrisori către fiul meu ale lui Gabriel Liiceanu), aşa cum a precizat Dragoş Varga.

Un detaliu inedit dezvăluit de Emil Brumaru la provocarea lui Bogdan Creţu: toate scrisorile recuperate de la fosta sa soţie, Tamara, trimise de poet pe vremea când ea era studentă, poartă adnotările penibile ale Securităţii. În schimb, ca o excepţie de la cenzura agresivă din vremea comunismului, toate scrisorile trimise bunului prieten, Lucian Raicu, au ajuns integral la destinatar. Discuţiile s-au încheiat cu prezentarea ultimului numar al revistei Transilvania care are drept temă chiar corespondenţa literară. Articolele sunt semnate de majoritatea participanţilor la Colocvii.

IMG_7827

Read Full Post »

În cadrul Colocviilor Transilvania care încă nu s-au încheiat, Ioan Es. Pop a primit premiul  pentru poezie, aşa că este firesc ca pds-ul de astăzi să îi poarte semnătura inconfundabilă. Nu am timp de alte cuvinte introductive întrucât mă pregătesc să merg la librărie să ascult poezie adevărată recitată de autorii înşişi: Ovidiu Nimigean, Ioan Es. Pop, Andrei Bodiu şi Constantin Acosmei. Vă las înainte de plecare câteva versuri din poemul Viaţa de-o zi din extraordinarul volum Ieudul fără ieşire:

12 octombrie1992

sunt un bărbat singur. nu-i nicio mândrie în asta. doar sunt

hoarde de nefericiţi care umblă şi caută

alţi nefericiţi – numai că între nefericiţi şi nefericiţi

sunt mari praguri de nefericire.

 

unii au bani mulţi, alţii au speranţe

deşarte – nu există doar nefericiţi

de-un singur fel.

 

iar totuşi, când se unesc,

nefericiţii fac revoluţii, după care

li se ia totul.

12 octombrie, altădată

la zece ani mi-au cumpărat primii pantofi.

erau lungi şi galbeni ca nişte sicrie.

nu i-am purtat niciodată. m-au pedepsit

mulţi ani pentru asta. n-am mai râs de atunci.

mâna mea a început să scrie.

12 octombrie 1992

aici trebuie să te temi, pentru că rezistenţa formulei

stă în asta: să te temi. pentru asta sunt

 

puse-n mişcare toate neînţelesurile. toate

înţelesurile sunt abolite.

eşti plătit cu bani buni să rămâi, să te temi.

sfârşitul începe lent, el seamănă bine cu viaţa.

nu te poţi aşeza niciunde, nicicând.

eşti plătit să te temi şi atât.

 

noaptea îţi opresc maşini cereşti la poartă, eşti

luat pe nepregătite şi vârât în dubele lor.

nu ţi se spune încotro, eşti plătit să te temi.

pentru asta sunt puse-n mişcare toate neînţelesurile.

din vol. no exit, col. Scriitori români, Corint, 2007

postat de Teodora Coman

Read Full Post »

Lume bună, cărţi alese, discuţii cu miez, poezie adevărată toate cu ocazia Colocviilor Revistei Transilvania care vor avea loc in perioada 22-24 octombire.  Şi toate astea în „subterana” noastră,  adică la Librăria Humanitas din Sibiu.

mitchieviciProgramul Colocviilor

Joi, 22 octombrie:

– ora 18: Lansarea volumului de povestiri Cinema, de Angelo Mitchievici. Prezintă Paul Cernat, Radu Vancu, Dragoş Varga.

Vineri, 23 octombrie:

– ora 18: Lansarea volumului Basmul Prinţesei Repede-Repede, de Emil Brumaru şi Veronica D. basmul repedeNiculescu.  Prezintă Bogdan Creţu, Radu Vancu, Dragoş Varga

ora 19: Seară de poezie cu Emil Brumaru, Mihail Vakulovski, Şerban Axinte, Ştefan Manasia.

Sâmbătă, 24 octombrie:

ora 11: Simpozion şi masă rotundă cu tema Corespondenţa literară.

ora 13: Prezentarea numărului special al Revistei „Transilvania” dedicat temei Colocviilor, Corespondenţa literară.

ora 1330: Premiile Revistei „Transilvania” pe anul 2009.

ora 19: Seară de poezie cu Ioan Es. Pop, Andrei Bodiu, Constantin Acosmei, Ovidiu Nimigean

Participanţi: Constantin ACOSMEI (Iaşi), Şerban AXINTE (Iaşi), Dumitra BARON (Sibiu), Ovidiu BARON (Sibiu), Andrei BODIU (Braşov), Mircea BRAGA (Sibiu), Rodica BRAGA (Sibiu), Emil BRUMARU (Iaşi), Bianca BURŢA CERNAT (Bucureşti), Paul CERNAT (Bucureşti), Dumitru CHIOARU (Sibiu), Cosmin CIOTLOŞ (Bucureşti), Bogdan CREŢU (Iaşi), Mihai CURTEAN (Sibiu), Silviu GUGA (Sibiu), Leonte IVANOV (Iaşi), Ştefan MANASIA (Cluj), Angelo MITCHIEVICI (Constanţa), Veronica D. NICULESCU (Sibiu), O. NIMIGEAN (Iaşi), Ioana PÂRVULESCU (Bucureşti), Ioan Es. POP (Bucureşti), Daniela POPA (Sibiu), Andrei TERIAN (Sibiu), Cornel UNGUREANU (Timişoara), Mihail VAKULOVSKI (Braşov), Radu VANCU (Sibiu), Dragoş VARGA (Sibiu), Ioan RADU VĂCĂRESCU (Sibiu), Joachim WITTSTOCK (Sibiu).

Read Full Post »