În intimitatea secolului 19, Ioana Pârvulescu

„Secolul 19 este o altã planetã . Îţi trebuie un anume spirit de aventurã ca sã te întorci acolo, asumându-ţi riscul de a trãi, zi de zi, exact ca oamenii vremii, de a te obişnui cu felul lor energic de a fi (…), cu scrisorile lor enorme şi cu felul atât de direct în care ţi se adreseazã chiar ţie, cititorule.”

Aşa îşi începe Ioana Pârvulescu periplul ei literar în intimitatea secolului 19, mai exact în a doua jumãtate a acestui secol, îndeosebi în perioada de dupã 1866, dupã venirea regelui Carol I la tron . Am descoperit aceastã carte cãutând, de fapt, sã citesc altceva, dar tot de Ioana Pârvulescu, şi anume, Întoarcere în secolul 21 . Dar cum te poţi întoarce în secolul 21 dacã nu ai de unde sã te întorci, dacã nu ai parcurs trecerea fireascã a timpului ? Poate pãrea un mecanism de alegere a unei cãrţi destul de ciudat, însã pentru a putea cunoaşte prezentul, pentru a te putea întoarce în el, trebuie neapãrat sã vizitezi, cu ochii minţii şi ai sufletului, trecutul . Pentru cã, în fond, trecutul ne defineşte pe noi şi tot trecutul defineşte şi înlesneşte prezentul secolului 21 .

Ioana Pârvulescu te introduce, prin scriitura sa, într-o lume de mult apusã, o lume parcã necunoscutã, dar  în care viaţa era trãitã altfel, în care oamenii aşteptau şi se mirau la apariţia fiecãrei invenţii, cum ar fi becul lui Edison sau telefonul lui Graham Bell, trãiau fiecare zi într-un ritm lent, dar totuşi alert, încercau sã fie în pas cu tot ceea ce se întâmplã . România secolului 19 a fost o Românie a progresului, a dezvoltãrii sale fireşti, a oamenilor care, impulsionaţi istoric de unirea lui Cuza de la 1859, visau şi aşteptau reîntregirea tuturor teritoriilor româneşti .

Pe vremea când Bucureştiul era „Micul Paris”, pe vremea când tot acel Bucureşti se pregãtea sã-şi întâmpine noul domnitor, când „cãsãtoria era mai importantã decât dragostea”, oamenii încercau sã-şi însuşeascã un stil de viaţã mai occidental, sã fie cât se poate de receptivi la nou şi sã priveascã viaţa mondenã ca fãcând parte din cotidianul secolului în care trãiesc . Pânã şi Chiriţa de la Iaşi a lui Alecsandri, dupã cum menţioneazã scriitoarea, avea viaţã mondenã . Sã nu fii cunoscut în cercurile sociale ale vremii era un lucru la fel de grav, poate, ca exilul, cel puţin pentru mai marii societãţii secolului 19 .

De asemenea, secolul 19 a dat nişte oameni excepţionali, care au reuşit sã îşi punã amprenta pe ceea ce au fãcut şi sã lase posteritãţii şansa de a se bucura de realizãrile lor : Carol Davila, care a pus bazele învãţãmântului medical, Spiru Haret (independent de ceea ce se petrece în zilele noastre!), reformator al învãţãmântului românesc, Creangã, Eminescu şi Alecsandri, ale cãror opere încã mai dãinuie, iar lista ar mai putea continua cu Nicolae Bãlcescu, Titu Maiorescu, Caragiale, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Matei Milo şi alţii, nu mai puţin importanţi, dar aş risca sã ma întind prea mult cu înşiruirea unor personalitãti despre care sunt sigur cã aţi auzit .

Însã, în pofida tuturor lucrurilor pozitive aduse de secolul progresului, ştiinţa a evoluat mai lent în domeniul medicinii . Epidemiile frecvente care au cuprins România au fãcut nenumãrate victime, iar copiii erau într-un pericol permanent de moarte pânã la vârsta la care corpul lor reuşea sã-şi dezvolte un sistem imunitar puternic . Moartea nu a ocolit nici copiii personalitãţilor vremii : regina Elisabeta a pierdut-o la vârsta de 4 ani pe Principesa Maria, iar Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe Iulia, o tânãrã precoce din punct de vedere intelectual, care avea doar 17 ani .

Întreaga carte este o prezentare cât se poate de fireascã a ceea ce a însemnat secolul 19 pentru România, a oamenilor care îşi trãiau viaţa cu tot cu grijiile zilnice, dar mereu bucurându-se de fiecare zi . Putem spune cã idealismul se îmbinã perfect cu realitatea vremii şi ne îndeamnã sã ne întoarcem privirea spre trecut, spre una dintre perioadele cele mai benefice pentru România, raportându-ne la el nu doar din punct de vedere istoric, ci şi sufletesc, moral şi, poate, raţional .

Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, Editura Humanitas,  2005

Postat de Vladimir Barbu

Read Full Post »

De vorbă cu … Ioana Pârvulescu şi Alex Ştefănescu

Joi, 21 mai, ora 17,

Librãria Humanitas din Sibiu va  fi gazda unui dublu eveniment. Şi asta nu doar pentru că seria întâlnirilor intitulate „De vorbă cu … ” este asociată cu o lansare de carte.  De această dată, avem parte de doi invitaţi: Ioana Pârvulescu şi Alex Ştefănescu, fiecare dintre ei cu câte o carte nou-nouţă, lansată, în premieră, la Sibiu: Întoarcere în secolul 21, respectiv Cum te poţi rata ca scriitor. Câteva metode sigure. Două sute cincizeci de cărţi proaste

“Deşi e viaţa mea aici, nu cred că există vreo pagină care să-mi aparţină numai mie. Suntem cu toţii în ea. Cumva, cartea aceasta seamănă cu secolul în care s-a născut: e plină de nelinişte, deşi n-a uitat încă de tot să râdă.” – Ioana Pârvulescu despre noua sa carte Întoarcere în secolul 21

“În momentul în care m-am hotărât să scriu o carte (bună) despre cărţile proaste care invadează librăriile, m-am gândiţ bineînţeles, şi la un titlu. La Editura Humanitas m-am prezentat cu titlul Două sute cincizeci de cărţi proaste. Gabriel Liiceanu, în al cărui fel de a fi gravitatea se asociază cu spiritul ludic, mi-a propus un subtitlu parodic-ceremonios, de tratat filozofic: Câteva metode sigure de a te rata ca scriitor. Ulterior, Lidia Bodea a revizuiţ cu o delicată fermitate, ansamblul titlu-subtitlu, şi a ajuns şi la o nouă formulă: un titlu plus două subtitluri. Am îmbrăţişat-o imediat (formula) şi am scris cu voluptate pe pagina de gardă:  Cum te poţi rata ca scriitor.  Câteva metode sigure .Două sute cincizeci de cărţi proaste” – Alex Ştefănescu

Read Full Post »