De la Radio Romania Cultural citire:
Şi în 2010 Radio România Cultural are acoperire culturală naţională – ceea ce se va proba şi prin seria de emisiuni speciale „Douăzeci, zece – probă de cultură”. O dată pe lună, sub acest titlu, postul va transmite, din cîte un mare oraş al ţării, o emisiune de două ore, unde vor fi invitaţi oameni datorită cărora oraşele de provincie în care locuiesc nu sînt provinciale din punct de vedere cultural, oameni care contează în sens cultural nu doar la ei acasă, ci şi „la centru”.
Prima ediţie a emisiunii „Douăzeci, zece – probă de cultură” se va transmite în direct de la librăria Humanitas din Sibiu, luni, 26 aprilie, începînd cu ora 19.00. Adela Greceanu îi va avea ca invitaţi pe: Veronica D. Niculescu (prozatoare şi traducătoare din Nabokov), Rita Chirian (poetă, laureată a Premiului Naţional pentru debut „Mihai Eminescu”), Radu Vancu (unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ultimului val), Dragoş Varga (noul redactor-şef al revistei „Transilvania”) şi Marian Coman (şeful librăriei Humanitas din Sibiu).
Emisiunea „Douăzeci, zece – probă de cultură” va putea fi şi vizionată, nu doar ascultată, de cei care urmăresc postul pe site-ul www.radiocultura.ro Un proiect marca Radio România Cultural.