Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Coetzee’

Despre afemeiat

Mai am cateva pagini din Jurnalul unui an prost de J.M. Coetzee. Am dat peste un pasaj  care m-a dus cu gandul direct la Dali, cu viteza sigura a  unui link. 

” < Ce crezi ca inseamna sa fii afemeiat?  a intrebat el (afemeiat era unul dintre cuvintele lui preferate in limba engleza – womanizer– ii placea sa-l rostogoleasca pe limba, wo-man-i-zer). Un afemeiat este un barbat care desface femeia in bucati si o recompune ca femeie. Ca un a-to-mi-zor, cate te desface in atomi. Numai barbatii ii urasc pe afemeiati, din gelozie. Femeile il apreciaza pe afemeiat. O femeie si un afemeiat sunt facuti de la natura unul pentru celalalt.>”

 

„Totul depindea, mi-a zis el, de capacitatea de a prinde, printr-o atentie extrema, foarte concentrata, acel gest unic, inconstient, prea usor sau prea fugitiv pentru a fi observat cu ochiul obisnuit, prin care o femeie se tradeaza -isi tradeaza esenta erotica, adica sufletul. Bunaoara, felul in care isi rasuceste incheietura mainii ca sa se uite la ceas, sau felul in care se apleaca sa-si stranga cureaua sandalei.  Odata prins acel gest unic, imaginatia erotica il poate explora in libertate (…)”

Dali o fi fost el afemeiat, dar nu orice afemeiat poate fi Dali.         🙂

postat de Teodora

Read Full Post »

Este uimitor cum un stil atât de casant, lipsit de arabescuri stilistice şi complicate coregrafii ale limbajului precum cel 978-973-689-289-9al lui Coetzee (premiul Nobel în 2003) poate să creeze personaje şi poveşti excepţionale, dar mai ales să problematizeze, cum puţini o pot face, poziţia omului ca fiinţă morală într-o lume care îl sufocă. Pentru că pentru mine, în ultimă instanţă,  şi în acest roman (alături de celălalt al lui pe care l-am citit, Aşteptându-i pe barbari), tema este profund umanistă.

Michael K, un bărbat de 32 de ani din Cape Town, s-a născut cu buză de iepure, nu şi-a cunoscut niciodată tatăl iar copilăria şi-a petrecut-o în cea mai mare parte într-un orfelinat. Ajunge grădinar la un parc al oraşului, dar ţara trece printr-un război civil. Mama sa bolnavă nu mai are nici o speranţă legată de oraşul în care locuiesc. El îşi asumă sarcina să o îngrijească şi hotărăsc să părăsească oraşul pentru a merge la ferma unde mama lui a avut singurele momente de fericire. Aşa că pornesc pe drumuri străbătute de convoaie militare, refugiaţi, vagabonzi, gherile, hoţi şi dezertori. Anna K. moare pe drum iar Michael îşi continuă călătoria, ca un transfug în propria ţară, spre acel loc pe care îl cunoaşte doar din spusele  mamei. Decesul  este momentul care provoacă un soi de prăbuşire în sine a lui Michael pentru că identitatea lui îşi pierde orice reper. Nu a avut prieteni şi nici amintiri legate de alte persoane; se insularizează, se retrage din lumea în care, de fapt, nu mai trăieşte, ci doar o locuieşte, o bântuie.

Ajunge în cele din urmă la o fermă, dar nu vom şti niciodată dacă aceasta e destinaţia dorită pentru că totul zace părăsit. Prezenţa oamenilor nu mai este septică pentru el. Atunci când ajunge în lagăre, fie de refugiaţi, de muncă sau de reeducare, evadează, dar nu pentru că ar fi vorba de condiţiile  neîndurătoare (din contră, beneficiază de mâncare şi adăpost, fără a fi obligat să muncească sau să îndure umilinţe sau agresiuni), ci pentru că nu mai aparţine nici unei societăţi. Preferă singurătatea absolută a savanei sau a munţilor. De altfel, nevoile sale primare se contractă  într-atât, încât ajunge doar să supravieţuiască, pur şi simplu. Nu mai mănâncă aproape deloc. Nu vrea, nu poate, nu ştim. Nu ştie probabil nici el şi nici nu încearcă să problematizeze.

coetzeeAsemenea unui personaj celebru care îmi place atât de mult, Bartleby, Michael K “preferă să nu” stea în compania oamenilor, să nu vâneze, să nu muncească, să nu mănânce. Singura activitate de la fermă este aceea de a-şi cultiva dovlecii, dar o face cu religiozitate, cu consum de energie peste limitele lui şi cu multă dragoste, cu toată dragostea. Cu sentimentul că dă un sens orizontului steril al vieţii sale. Că eforturile lui dau rod, şi la propriu, şi la figurat. În rest, zace tăcut, inert, indiferent ca timpul care trece pe lângă el.

Sunt convins că iniţiala K face trimitere la personajul lui Kafka. K-ul cehului este victima orbirii impersonale a procedurilor, ierarhiilor, birocraţiilor. Structurile modernităţii îl zdrobesc iar K încearcă să le disloce folosind armele pe care tocmai această ordine absurdă i le pune la dispoziţie. Michael K poartă o altă luptă, mai exact, refuză un alt adversar: Istoria. Ea încearcă să îl numeroteze, să îl inregistreze, să îi facă programe şi să-i acorde permise, să-l macine împreună cu ceilalţi. Or K refuză şi o face nu datorită unei conştiinţe anistorice sau a unui acutizat spirit de libertate, ci urmând un instinct pe care nu reuşeşte să-l  definească, să-l recunoscă în el însuşi, dar pe care şi-l asumă, totuşi, la modul absolut. Să nu uităm cum ajunge el la fermă: în paralel cu evenimentele, evitând drumurile principale, strecurându-se ca un exemplar nocturn, din zorii civilizaţiei. O regresie în timp, o fugă de istoria care se derulează chiar sub ochii săi şi căreia încearcă să i se sustragă aşa cum evadează dintr-un lagăr. Aceasta este ironia profundă a cărţii: viaţa nu se  (mai)poate adapta la  absurdul „vremurilor” care o agresează sau chiar anulează. Doar medicul care îl are la un moment dat în grijă îi desluşeşte natura: “de fapt, el e ca o piatră sau ca o pietricică. A stat cuminte la locul lui, văzându-şi de treabă încă de la începutul veacurilor, şi acum este culeasă de pe jos şi azvârlită dintr-o mână în alta. O pietricică dură, mai deloc conştientă de lumea din jurul ei, închisă în sine, înfăşurată în propria viaţă. … Ca o fiinţă nenăscută şi care nu poate da naştere.”

Cred că acest roman este o minunată parabolă despre ce înseamnă umanitatea. Michael K este absorbit de către destin, dar învăţăm de la el că umanitatea supravieţuieşte atâta timp cât visul ce ne bântuie este acela de a ocroti altceva sau pe altcineva decât pe tine însuţi. Mila venită din partea celorlalţi îl oboseşte pentru că doreşte ca el să fie cel care luptă pentru ei. Bătrânul neputincios pe care îl conduce şi îl hrăneşte K. în reveria sa devine singura cale pe care o mai poate urma pentru a se reîntoarce în lume.

Viaţa şi vremurile lui Michael K – J.M. Coetzee, Ed. Humanitas, 2009, trad. Eduard Bucescu

postat de Marian Coman

Read Full Post »