Valeriu Mladin şi Claudiu Cândea: portrete

Cine crede că portretul este depăşit ca subiect plastic se înşală. Cei doi artişti români  care demonstrează perfect această evidenţă sunt Valeriu Mladin şi Claudiu Cândea. Sigur că dacă s-ar fi păstrat maniera clasică, mimetică de abordare a portretului, cei doi ar fi părut desueţi. Însă desenul excelent şi culoarea “aprinsă” , adaptată luminiscenţei virtuale a hologramei,  a laserului sau a spotului artificial dau naştere unor compoziţii cu un efect surprinzător pentru cei cu câmpul optic prea docil. Prin vigoarea extraordinară a detaliilor fizionomice se surprinde o mimică neobişnuită, de-a dreptul atipică, întâlnită mai degrabă în studiile sau schiţele marilor maeştri (studii duse uneori până la caricatură) sau, mai nou, ca un teribilism mediatic al celor care „se prostesc” în faţa camerei. Aşadar, cei doi artişti  înlătură din start convenţia figurii grave, imobile, statuare. Muşchii faciali sunt contorsionaţi în diferite feluri, ca şi cum modelele ar lua în râs “poza” sau chiar s-ar lua pe ele însele în râs. Un expresionism a rebours traversează toate lucrările: sentimentul, expresivitatea cândva intrinseci formei plastice nu sunt asumate, ci (de)jucate. Această mimică este adaptată, de fapt, contextului modern videocratic: se pozează nu ca în faţa artistului care vrea să imortalizeze anumite expresii, ci sfidător, expansiv, persuasiv, ca în faţa unui aparat de fotografiat sau chiar a unei camere de filmat, de care figura se apropie cu cea mai mare îndrăzneală- aproape că îşi lipeşte nasul de sticla invizibilă a obiectivului. Distanţa dintre privitor şi figura din tablou este redusă drastic  prin valorificarea prim-planului într-o asemenea măsură, încât figurile par a ieşi din cadrul plastic pentru a pătrunde în spaţiul nostru.  Această iluzie/ simulacru al reducerii distanţei este un mecanism cyberspaţial iar chipurile însele par medieri iconice, teleprezenţe ale unui videoclip imaginar, care aspiră să ne „vorbească” în timp real, printr-o conectare aici şi acum. De aceea, contactul vizual cu privitorul este extrem de direct şi de provocator la fiecare dintre cei doi artişti.

Fiecare portret realizat de Claudiu Cândea are o tuşă discordantă, cu caracter contestatar, care traversează oblic chipul fiecărui copil intenţionat   malformat în spiritul paradigmei vizuale a filmului SF. Alteori, în locul tuşei liniare se observă o cicatrice redată sub forma unei reţele dezordonate de linii. Ca un stigmat, ca o semnătură în negru, ca o sentinţă definitivă (rămâne de discutat în ce sens imaginea se neagă pe sine). Ceva umanoid caracterizează chipul fiecărui copil mai degrabă decât ceva uman. Cromatica fauvistă reuşeşte să agreseze retina prin intensităţile artificiale de roz, de galben, de ocru, de roşu (Cândea) sau prin circumscrierea detaliilor într-o porţiune compactă, densă de acrylic galben,verde sau roşu, cum ar fi nasul sau limba (Mladin). Culorile sunt antrenate într-un puternic contrast tocmai pentru a se anula definitiv efectul de naturaleţe. Hyper-estetizarea cromatică ţinteşte o substituire a realului cu…mai-mult-ca-realul, cu o proiecţie care mizează pe seducţia optică prin intermediul maximei vizibilizări. Chipul uman alienat de convenţia clasică a reprezentării pare mai spectaculos ca oricând, chiar cu riscul/ preţul alienării de el însuşi.

N: Pentru a vedea mai multe din lucrările celor doi artişti, accesaţi următoarele linkuri:www.mladingallery.ro/nav.php?name=artists

http://www.uad.ro/galerii/Galerii-Profesori-5.htm

postat de Teodora Coman

Read Full Post »

Claudiu Cândea – Anestezia

Claudiu Cândea a atras atenţia pe timpul când era licean în Sibiu şi realiza racourçi-uri pline de forţă plastică pentru scene din Divina Comedie. Avea o adevărată obsesie pentru anatomia supusă flagelului, încordată până la ţipătul neauzit al ţesuturilor. Chiar şi acum, graficianul care are  în jur de 31 de ani (născut în 1978, în prezent asistent universitar drd. la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca) a rămas fidel corpului uman şi şi-a îmbogăţit extraordinar posibilităţile de expresie plastică.

Cele cinci desene în pastel şi acrylic pe pânză de mari dimensiuni incluse în ciclul Anestezia (2008, expoziţia de la Galeria 26, eveniment consemnat şi în presa centrală ( “Anestezia” ia calea Bucureştiului – Cotidianul) au un impact vizual extrem de puternic asupra privitorului şi frapează prin îmbinarea calităţilor grafice de reprezentare (siguranţa liniei de demarcaţie a formei de fondul neutru al hârtiei prin contrastul alb-negru) cu cele sculptural-volumetrice (tridimensionalitatea valorificată după regula altoreliefului). Asta înseamnă că avem de-a face din capul locului cu sinteze plastice. O altă calitate a lucrărilor este cea metareprezentaţională. Imaginea integrală a nudului feminin cu formele  oarecum şablonarde, specifice fotografiei erotice de tip Playboy sau a industriei top-modelingului, suferă o scanare brutală la nivelul anumitor porţiuni precum picioarele, toracele sau abdomenul. Realitatea organică internă dizolvă, astfel, artificiul estetic, ba chiar trimite la halucinanta configuraţie a materiei din viziunea lui H.R.Geiger. Aşadar, reprezentarea îşi dispută spaţiul vizual cu propria disecţie, cu o… contrareprezentare. Anatomia clasică, realistă a marilor maeştri (Leonardo, Michelangelo, Rembrandt cu Lecţia de anatomie a doctorului Tulp), aplicată iniţial pe cadavre, este tratată într-o manieră infrarealistă, pe corpuri vii iar poziţia contorsionată, nefirească a femeilor şi atipicele gesturi de a se spăla pe dinţi sau de a-şi pipăi chiar incizia toracică (un autoerotism a rebours) sporeşte şi mai mult insolitul compoziţiilor.

Într-o altă lucrare, caracterul polemic al paradigmelor plastice diferite ia o formă de expresie radicală prin centrul de interes al foetusului care străpunge abdomenul.Tratarea vizuală metareprezentaţională prin tema dublului şi a jupuirii (în desenul  din dreapta, selectat chiar pentru afişul expoziţiei din 2008 de la galeria 26) surprinde prin râsul imun al celor două fete, unite siametic la nivelul trunchiului. Cadrul pielii ridicate lejer de pe trup, fără implicaţie senzorială, delimitează  imaginea tridimensională a intestinelor inflamate de un pigment roşu incandescent care amineşte, la scară redusă, de o explozie atomică sau de o catastrofă cosmică, şi asta în contextul unei …disecţii organice. De fapt, este vorba de un mijloc cromatic de implodare a  modului clasic, sobru de reprezentare anatomică. Aşadar, şi contextualizarea contribuie ca factor polemic la realizarea imaginii.

În concluzie, “Anestezia” nu reprezintă altceva decât precizia incisivă şi …decisivă în redarea formei, dar şi detaşarea şi tranşanţa pe care trebuie să o aibă orice artist care se raportează – şi se valorizează, în acelaşi timp – la anumite paradigme cultural – artistice.

postat de T.

Read Full Post »