Aici mi-e limpede: spaţiul îşi secretă fără jenă plasa care face ca lucrurile să intre în ceaţă, e plasa aceea după care recunoşti abandonul unui spaţiu nelocuit, la care haşura în zig-zag a timpului prinde de minune. Şi tai cu cuţitul în hăţiş, să croieşti un culoar de acces pentru privire.
instalaţii: Chiharu Shiota
Io ştiu că pânza de păianjen e starea de transparenţă a capcanei, dar mai jos ce se întâmplă, de fapt: se dă sau se ia plasă? Acum e rândul meu să fiu în ceaţă. 🙂 Oricum ar fi, contează tensiunea discretă a relaţionării spaţiale dintre obiecte şi spaţiul-nadă.
instalaţii: Jim Hodges
postat de T.
Insemnari din subterana 