181.
O cît mi-aş dori sufletul în încăpere.
Să se spargă geamurile tînjesc.
Sîngele să aprindă lumînarea,
genunchii să mi-i şterg
pe preşul de la intrare.
Cine sînt eu nu-mi amintesc de-aseară.
Veneam pe drum pufăind,
pe-o vreme de chiciură.
Vîntul se stîrnea din toate direcţiile
de parcă avea nevoie de mine.
Am ocolit luna dintr-o băltoacă.
Am ajuns
zidul din faţa casei era aproape
un dîmb
Departe văzduhul bulbucat
lunecînd pe streşinic
ca un cal pe picioarele dinapoi.
Uşa camerei era închisă pe dinăuntru.
Mi-am simţit răsuflarea ţîşnind din geamuri
ca un briceag sub arcade
simbolul meu muşcînd din mine, desăvîrşindu-se
Ion Monoran, Eu însumi, Cartea Românească, 2009, ediţie îngrijită de Viorel Marineasa şi Daniel Vighi
Insemnari din subterana 