Nu am nici talentul, nici experienţa unui jurnal, mai ales acum, când încerc să transpun câte ceva din atmosfera Colocviilor, în special a seriilor de poezie. De obicei, Jurnalul de librărie este segmentul care le revine băieţilor, însă, cum ei sunt mai tot timpul ocupaţi, mi-am luat eu această libertate.
Sincer, sunt subjugată unor prejudecăţi romantice şi romanţioase despre scriitori, care m-au determinat, mult timp, să am un comportament destul de straniu, ceva între smerenie faţă de nişte fiinţe superioare, pe de o parte, şi teama de a nu mă compromite, cu diletantismul şi mediocritatea proprie, în prezenţa lor, pe de altă parte. Dar bine zicea cineva: să nu te încrezi în poeţii care arată poeţi, care cultivă o boemă superioară a aparenţelor. Pentru că, dacă eşti poet adevărat, nu mai e nevoie să o şi arăţi.
Colocviile de anul acesta m-au mai vindecat de anumite reticenţe, dezvoltate pe un fond de paranoia preventivă care poate, la o adică, să îmi justifice eventualele gafe. Dacă mai adaug faptul că personalitatea mea, atâta câtă e, s-a adaptat perfect la umbra ariergardei, vă daţi seama ce exemplar subteran autentic sunt, în toată splendoarea semnului de pământ. Când spun “pământ” mă gândesc la un material antiderapant obţinut prin amestecarea nisipului în care îşi ascunde struţul capul şi solul reavăn, de grădină, cu bulgări moi doar pe dinăuntru, răscoliţi de botul cârtiţei.
Toate simptomele acestea, fermentate într-o stare prelungită de muţenie socială, mă plasează din start într-o margine asumată. Ei bine, de data aceasta a fost altfel. Veronica D. Niculescu este o prezenţă atât de feminină şi de plăcută, încât muşchii celui mai încordat om se destind fără ca măcar să apuce să îşi dea seama. Emil Brumaru s-a menţinut într-o dispoziţie autoironică în proximitatea căreia orice protocol sau manieră de cod se putea topi fără problemă. Adidaşi, jeans, tricouri şi ghete. Din aceste accesorii neconvenţionale s-a compus garderoba participanţilor. Pe tricouri am zărit Tiuk! şi Led Zeppelin, Ovidiu Nimigean era cameramanul-şef al Colocviilor iar Constantin Acosmei, un adevărat personaj, o combinaţie ciudată, dar autentică, între Buddha şi Bartleby. Şerban Axinte şi Ovidiu Nimigean sunt cu mult mai înalţi decât aş fi crezut, Angelo Mitchievici se menţine în aceeaşi eleganţă şi discreţie iar Andrei Bodiu, decan al Facultăţii de Litere din Braşov, nu avea nici pe departe morga pe care o presupune statutul său. Un simţ al umorului bine dezvoltat a transformat spaţiul librăriei într-un loc special şi, mai ales, foarte cald, numai bun (conducător) pentru rezonanţa vocilor celor ce şi-au citit ireproşabil poemele, demonstrând că poeţii sunt şi foarte buni lectori ai propriilor texte: Ştefan Manasia, Şerban Axinte, Andrei Bodiu, Ovidiu Nimigean, Emil Brumaru şi, bineînţeles, Ioan Es. Pop. Trecerea de la un poem la altul s-a făcut prin remarci autoironice extrem de inspirate, prin care empatia cu micul public s-a închegat perfect. Un autentic spectacol de lectură, resimţit de mine, cel puţin, cu efectul benefic al unei hipnoze. Fiecare timbru, atât de sonor şi de distinct, a percutat mult timp în aerul celulotic al librăriei. În ciuda staturii sale impunătoare, Mihail Vakulovski a citit poeme cu o voce marcată de emoţie, auzibil tremurătoare iar lectura lui Constantin Acosmei, pe un ton monoton, dar potrivit poemelor aporetice geniale din Jucăria mortului, a avut efectul meritat.
Şi totuşi, parcă nimeni nu m-a sensibilizat atât de tare ca Ioan Es. Pop, autorul Ieudului fără ieşire. Cu un chip extrem de expresiv, marcat de trecerea prin limburile propriei existenţe, a citit “blasfemii” extraordinare, concentrate pe câte un nucleu de revelaţie, cu o umanitate caldă şi melancolică pe care numai cineva care mărturiseşte că ziua este un om, iar noaptea un cu totul altul, numai cine suferă din paradoxul irezolvabil al propriei fiinţe o poate avea. Dacă adăugăm şi prezentarea cu totul personală a fiecărui poet de către Radu Vancu şi inteludiile năstruşnice ale lui Dragoş Varga, pot să spun cu mâna pe inimă că un tablou general al serilor -rezervate mai ales poeţilor- în librărie e ca şi făcut. Întreaga echipă a revistei Transilvania merită felicitări pentru iniţiativa şi organizarea Colocviilor.
Insemnari din subterana 