Dacă Kafka ar fi scris Un veac de singurătate, atunci Macando ar fi fost Dobrin City din Zona Sinistra. Adam Bodor creează o lume stranie, absurdă, sufocantă, populată de pesonaje prăbuşite într-o zonă a animalităţii şi bântuită de fenomene inexplicabile precum teribilul guturai tungust. Cartea nu are construcţia tipică unui roman; de altfel, nu există nici un fir epic propriu-zis pentru că ‘povestea’ se poate rezuma simplu. Personajul principal, Andrej Bodor, soseşte în Dobrin City – principala aşezare din Zona Sinistră – în căutarea fiului său vitreg, ultima legătură de familie pe care o mai are. Acesta este izolat într-o „rezervaţie” pentru o crimă pe care ar fi comis-o iar Andrej plănuieşte să aranjeze fuga lor peste graniţă. Un roman mozaic, construit din scurte povestiri, care compun un ansamblu ce devine coerent doar în momentul în care te desprinzi de particular şi realizezi că personajul este însăşi Sinistra. Un loc plasat în vecinătatea unei graniţe, o graniţă geografică neprecizată unde românii, maghiarii, germanii, rutenii şi ruşii par a fi cu toţii într-o ţară străină, dar şi o graniţă a subzistenţei; un loc guvernat de reguli speciale în care un comandant militar este atotputernic iar interdicţia strictă se amestecă absurd cu absenţa regulilor sociale.
Sinistra, cu un cer veşnic cenuşiu, musteşte sub ploi şi ninsori şi totul pare transformat sub umezeală, mucegai, igrasie, mirosuri fetide, sudoare, scursuri dintre cele mai ciudate, putregaiuri, într-o materie ce şi-a pierdut conturul. Nimic nu mai pare să îşi păstreze atributele: culorile, consistenţa, gustul se pierd într-o masă amorfă. Aşa cum spaţiul geografic şi lingvistic este incert, până şi materia şi-a pierdut structura iniţială. Decăderea zonei este totală: din vechea exploatare minieră au mai supravieţuit doar câteva clădiri ruinate şi o linie de cale ferată pe care se mai circulă cu o drezină; locuinţele sunt mizere, drumurile desfundate şi orice urmă de confort pare ireală. Singura constanţă rămâne „spirtul denaturat” pe care locuitorii Sinistrei îl beau după ce îl filtrează cu ajutorul unor texturi şi substanţe ciudate, de la fructe până la pământ.
Oamenii, locuiţi mai degrabă de instincte decât de sentimente, au căpătat trăsături animalice: „Ce femeie scundă, gârbovită şi ştearsă mai era Coca Mavrodin-Mahmudia, cuibărită adânc în faldurile pelerinei, părea un fluture de noapte. Parcă şi ochii ei erau din piele, nici nu clipea, mă aţintea doar cu nările întunecate, din încâlcitura incoloră a părului, din tampoanele de vată gălbui din urechi aburea mirosul de gândaci.” Acest portret aparţine ei, comandantului vânătorilor de munte (cei care controlează Sinistra) şi este unul dintre cele mai umane. Vânătorii alcătuiesc un circ al ciudaţilor iar Adam Bodor, priceput animator, aduce personajele în faţă pe rând, cu fiecare capitol, pentru a le prezenta diformităţile, umbrele şi debilităţile. Figuri triste, deformate de alcool şi mizerie, incapabile de empatie, chiar şi atunci când este vorba de moarte, fără a fi însă lipsite de intuiţii şi reflexe ale inteligenţei. Toţi sunt efigii ale unei prăbuşiri definitive, ale unei lumi bolnave, devorată de nelinişte. Intimitatea vieţii este abolită nu de vreo autoritate orwelliană, ci de dispariţia pudorii, de comportamentul zoologic al unor oameni pentru care sexualitatea şi excretarea sunt transparentizate până în vecinătatea patologicului.
Zona Sinistra este o carte de atmosferă, violentă, amară, dar excepţional de bine scrisă şi închegată. Un autor original, pe care l-aş plasa, poate, în vecinătatea lui Boris Vian şi neapărat ilustrat de George Grosz.
postat de Marian
Frumos blogul. Te asteptam si pe la noi sa faci cunostinta cu niste carti bune: http://www.e-carti.info ; si daca iti place poate ne sprijini si cu un link. Multumim anticipat.
[…] A harminc éve Magyarországon élő író folyékonyan beszél románul, csak néha kell rákérdeznie egy-egy kifejezés megfelelőjére. Igaz, itt a kérdések mellett többet mondanak el róla beszélgetőtársai. Balázs Imre József a Zona Sinistra-ról megjelent kritikákból idéz: ha Kafka írta volna a Száz év magányt, akkor Macondo lett volna Dobrin City a Sinistra körzetből – írja az egyik blogger. […]