“Puritatea se câştigă nimicind, căci nu suntem noi înşine decât călcându-ne fără milă în picioare.” La citatul ăsta al lui Cioran mă gândesc după ce termin de citit un poem de Ruxandra Novac, în care domină o feminitate intransigentă, tăioasă, care scufundă curajos matriţa existenţei – mai degrabă gravată cu acul decât scrisă, tocmai pentru ca scriitura să fie ireversibilă, definitiv asumată – în substanţa poeziei ca într-o baie de acid sulfliric. Liniile se adâncesc şi devin şanţuri în care se infiltrează definitiv cerneala tipografică, sângele negru al poemului.
Ruxandra Novac, london paris new york – vol. ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe tunuri, Vinea, 2003)
(…) mi-am fumat toate ţigările [din pachetul pe care scrie london paris new york, n.m.] şi carnea mea e tristă
deşi neştiutoare ca un cal dus la abator
deşi încă tânără
un diesel în flăcări luminează parcul din faţa gării
în jurul lui se înghesuie copiii străzii
uitându-se ca la altă minune
Căutătorii de vene îşi numără banii
făcuţi căutând vene
femeile şi copiii dorm strânşi unul în altul
ca mici arahide în mijlocul nopţii
Apoi micile gemete pe care nimeni
nu le poate opri
apoi poveştile cu reclame luminoase şi trotuare
distruse de-un zâmbet al unei femei
apoi micii şobolani pe retină
aşteptând dimineaţa şi apoi noaptea
şi apoi dimineaţa şi apoi noaptea
dar nu-i nimic
când vom îmbătrâni vom scăpa
iar până atunci nu mai e mult.
postat de Teodora Coman
era cat pe ce sa aleg si eu tot ruxandra novac. a ramas [poate] pe saptamana viitoare. dar as fi ales alta poezie. dar asta e oricum una dintre favorite.
Mă bucur că suntem pe aceeaşi lungime de undă…poetică! 🙂 Oricum, Mariana Marin nu este niciodată o alegere greşită, ai fost foarte inspirată! 🙂
„o feminitate intransigentă, tăioasă”?
nu e o contradictie in termeni? 🙂
Deloc. Cred că atunci când îţi vine în minte feminitatea o asociezi instinctiv cu un ideal, cu o imagine consacrată, cea romantic-defensiv-angelică. Acum percepţia feminităţii asupra ei înseşi s-a modificat radical, după cum vezi. 🙂
well nu cred asta. dar imi place mult cum suna fraza „acum percepţia feminităţii asupra ei înseşi s-a modificat radical”: contine „radical” si oricum are un sound marxist care ma incanta 🙂
dar chiar este o feminitate intransigenta, taioasa…
se pare ca de cate ori exista o viziune a femeii asupra ei insisi de atatea ori va fi acuzata de marxism sau feminism…
hey, NU era o acuzatie sau ironie. in general folosesc epitetul „marxist” ca si compliment, cand intalnesc un stil sec, laconic, smart [gen trotsky].
Văd că s-a încins o mică discuţie pe aici cât am fost eu la serviciu! 🙂 Ce bună e poezia dacă v-a stârnit!
@ literelibere: da, e o introspecţie la sânge, fără a degenera în vulgaritate sau abjecţie, cum se mai întâmplă când poezia e înţeleasă doar ca frondă.
@ strelnikov: să înţeleg că sunt seacă, laconică şi chiar…smart? 🙂 Sau epitetele erau rezervate Ruxandrei Novac? Ultima întrebare exclude răspunsul complezent „pentru amândouă”. 🙂
uhm daca ma strangi cu usa o sa tip si’o sa recunosc: varianta 1 🙂
Verdict: tot complezenţă! 🙂 Observ că începi să te dai pe/ la poezie! Cum aşa? Din comentariile de pe alte bloguri, nu prea (vrei să) pari genul!
mai intai si-ntai va rog sa ma scuzati pentru greseala facuta: deci e vorba de cuvantul”insasi” scris gresit din cauza vitezei.
Strelnikov, pe net se mai intampla sa ne intelegem gresit unii pe altii 🙂
E în regulă! O nimica toată! 🙂
Se pare ca a inceput sa fie o contradictie in termeni tocmai fiindca perceptia femeii asupra ei insasi s-a modificat radical 🙂
„insesi”( nah, n-am vazut nici eu! din prima 🙂 )