Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘gabriel daliş’

Acum câteva zile am primit, de la un bun prieten,  un frumos dar:  volumul „:până mereu” al lui Gabriel Daliş (Charmides, 2010), o  selecţie de poeme pe care le-aş numi <cu substanţă> sau <de revelaţie>, ivite din exerciţiul reflexiv al întrebărilor „fără răspuns”, dar „iubite cu duşmănie”,  înghiocate într-un limbaj cu minimum de referent exterior. De multe ori când pui mâna pe un volum de poezie de după 2000, te aştepţi să dai de un discurs de frondă, puternic racordat la tranzitoriul obiectual al experienţei cotidiene. Dar nu, aici, în „: până mereu”, nu dai de nimic experimental sau „trendy” dintr-un motiv simplu: prizării la „vremi”, la realitatea consumistă îi este preferată o cu totul altă miză, de factură clasică: forţa vizionară a poemului, de care poetul se lasă „cutreierat” până la oase. N-am putut să nu observ aceeaşi traversare temător-obosită, dar în acelaşi timp înfiorată mistic, a cărnurilor, aceeaşi regresie interioară pe care am întâlnit-o şi în Reverenţa lui Florin Partene. În ambele cazuri, scopul este acelaşi: nevoia de recuperare a intimităţii eului. Pentru una mai de modă veche, aşa ca mine, e o bucurie adevărată să constat că poezia – sau cel puţin o parte a ei – pare că se reliteraturizează (sau doar mi se pare?). 🙂

autoportret

: sunt tot mai orb când e vorba de oameni.
văd numai ferestre vechi prăbuşindu-se
din pereţi
pe străzi înguste
pline de ceilalţi oameni.
par un înviat
trezit pe o streaşină.
m-am închegat în mine
ca sângele sub o căzătură,
dorm într-un pat înfricoşător şi adânc
şi niciun vis şi nicio parte trează.
îmi place să mă ascund
şi îmi place să caut
sunt ca un câine mare şi alb
abia găsit.

daliile
poezia e o ruptură                                                                    
(I)

: am scris poemul, m-am temut şi am plâns
parcă întâlnisem un copac înalt.

dorm noaptea în pădure, desculţ
pe un zid părăsit. dacă mi-e teamă,
sunt rău cu mâinile
şi le izbesc de copaci.
vor veni iarăşi oamenii
să mă caute după semne de sânge.
fiecare în visul lui, şir indian înspre
dimineaţă.

imagine: Van Gogh, Rondul prizonierilor, luată de aici

postat de Teodora

P.S. Nu degeaba l-am alăturat pe Gabriel Daliş lui Florin Partene; aceeaşi „formaţie” apare şi pe afişul bibliotecii de poezie de pe blogul lui un cristian/miculftiriadi. Nu am observat acest lucru decât abia după ce am dat drumul postării.

Anunțuri

Read Full Post »