Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘fotografie’

artist: Allan Teger, bodyscapes

postat de Teodora

Read Full Post »

nu mai e casa din basmele ruseşti care se învârtea de la est la vest şi invers, dar am noroc cu tehnologia care mi-o întoarce pe toate feţele cât ai zice peşte, o ia de fundaţie şi o răstoarnă cu susul în jos ca pe un sac, o  pîrleşte cu o undă laser care rade totul în materie de rozătoare. M-am suit pe un dulap cu trei picioare şubrede şi al patrulea aproape retezat, în scrâşnetele pereţilor despuiaţi de tapete şi tavane false ca de pansamente neschimbate, smulse profesionist, dintr-o sigură mişcare. O voce din off îmi promite multe soluţii de ultimă generaţie: acoperiş cu ţiglă bramac, scocuri noi, vopsele adezive şi substanţe antimucegai, toate pentru o mai bună respiraţie a zidăriei cu răni  indecent expuse… Şi apare soarele alb, virtual şi tolerant, care glisează pe derma impură a lumii  ca un disc demachiant. Totul în doar 3 minute.

imagini: Tim Walker

postat de Teodora

Read Full Post »

…în care deşert pietricelele unor gânduri pestriţe, neşlefuite. Le aud cum cad în pâlnia amplă a ciulirii, nediferenţiat, ca  resturile menajere aruncate de cei de la ultimele etaje ale blocurilor prin cilindrul acela galben, impermeabil ce duce la ghena de la parter… Văzutul a fost primul  ochit, primul înghiţit, pe furiş, pe nespusă masă, sau poate doar somat în afara spaţiului vizibil, acolo unde fiecare obiect e silit să îşi îngroape capul, mai mult mort decât viu, în nisipul abstract al nimănui… Urechea ciulită poate sta liniştită, de acolo, din culise, nu  poate răzbate horcăiala capetelor retezate de muchiile tranşante ale imaginii…

imagine: Bill Brandt

postat de Teodora

Read Full Post »

imagine: Helmut Newton

postat de T.

Read Full Post »

Eyes wide shut

Ce frumoasă şi adevărată e tensiunea discretă a imaginii lui Jock Sturges; este transpusă disputa vizuală inevitabilă între spaţialitatea exterioară,  de dincoace de fereastră, şi cea subiectivă,  prezentă în spatele pleoapelor, clar separate  de fereastra-prag; ochiurile ei funcţionează ca nişte zăbrele simbolice care fragmentează  imaginea şi îi lezează, subversiv, armonia.  Băiatul (?)* din mijloc concentrează două tendinţe opuse în dinamica internă a fotografiei: cea de ieşire din cadrul impus de ramele ferestruicilor, ca într-un tablou manierist, prin alungirea aproape ostentativă nefirească a propriului trup, şi cea de contestare a aceleiaşi exteriorităţi printr-o închidere nesăţioasă a ochilor, tipică idealiştilor.  Figura centrală, cu capul sprijinit pe  una dintre muchii, este singura care are acces total la dimensiunea de afară, neincomodată de obstacolul intermediar al sticlei,  şi totuşi el/ea o refuză prin blocarea premeditată a propriului câmp vizual, prin siguranţa neclintită asupra propriei lumi, care atrage privirile uimite ale celor din stânga şi din dreapta sa. Frumuseţea adevărată îţi dă, într-adevăr, strângere de ochi şi de inimă…

* Semn de bună îndoială venit de la Veronica!   🙂

postat de Teodora

Read Full Post »

« Newer Posts