Veronica mă invită să răspund la leapşa despre copilărie, care m-a scuturat un pic, am cam uitat de începuturile mele, aşa că nişte fibrilaţii anamnetice au venit numai bine. Ba chiar a trebuit să mă buzunăresc ca să pot ieşi basma curată din adulteria asta (vârsta adultă!:)) cu răspunsuri la întrebările de mai jos:
1. Aproape toţi copiii erau alintaţi de părinţi cu anumite diminutive sau apelative. Unde am copilărit eu îmi amintesc de apelative ca Ţuchi, Ţuţu, Bubu. Mulţi dintre ei au rămas cu aceste nume, iar astăzi nu sunt tocmai fericiţi. A existat vreun apelativ care să te urmărească din copilărie? Crezi că aceste nume pot traumatiza?
Da, există un apelativ, dar nu diminutival, ci poate mai rău, unul…neromânesc. Se potrivea , însă, cu firea mea băieţoasă. Prietenii apropiaţi şi familia aşa îmi spun şi acum, Tedi. E mai fain, mai familiar, îmi face uşoară detaşarea de mult prea pretenţiosul meu prenume, cu care nu m-am obişnuit niciodată. Hotărât lucru: Teodora nu e un nume cu care să strigi un copil decât dacă are norocul să fie bătrân din naştere, adică o variantă feminină a lui Benjamin Button. N-a fost să fie! 🙂
2. Care este cea mai veche amintire?
Prima amintire intensă şi prelungă e mai mult tactilă, cu privirea legată şi senzaţie de vertij de pe vremea când am fost operată la ochi. Nu mai ştiu ce vârstă aveam, dar a fost o experienţă cu întuneric impus, exact ca varianta negativă a becului invaziv în ochii deţinutului. Orbecăiala m-a epuizat şi deprimat.
3. Dar cea mai frumoasă?
Cea mai frumoasă amintire din copilărie se amestecă bine cu spaima. A fost o bucurie făcută la rece, cu frisoane de nerăbdare: îl aşteptam pe Moş Crăciun. După ce am bâguit poezia cu pricina, eu şi sora mea cea mare am primit un set de discuri cu poveştile lui Creangă şi ale lui Ispirescu. Era mare brânză pe vremea lui Ceauşescu!
4. Ai avut un animal de companie în copilărie? Cum ţi-l aminteşti acum? Ne spui o poveste cu el?
Niciun animal. Nicio veste. Nici(o) poveste!
5.Cum te vedeau prietenii în copilărie? Dar vecinii?
Cum mă vedeau…o ochelaristă supărăcioasă şi mâncăcioasă. Nu prea puneam capul la de-a v-aţi ascunselea; în schimb, vecinii mă vedeau ca pe unul dintre copiii de muncitori care nu respecta orele de linişte impuse la avizierul de lângă cutiile poştale. Îi jenam şi ei mă dojeneau. Dumnezeu ne-a dat tuturor nervi de oţel să ne suportăm reciproc. Încă ne salutăm pe stradă.
postat de Teodora
Mie îmi place foarte mult numele Teodora! Şi m-am mirat cînd, primind primul scrisoret electronic de la tine, am văzut un Tedi.
Dragă Teodora, eu am o soră pe care o cheamă şi Teodora. Numele a rezultat dintr-o joacă de-a tatălul, care l-a sucit pe Dorothea – numele mamei. Nu-i aşa că ne-am jucat frumos de-a amintirile pitice?
Eu am crezut dintotdeauna că Teodora e un nume împărătesc. Până când mi s-a şi confirmat, la o oră de istorie.
Într-o altă ordine de idei, de-ale numelor împărăteşti, am văzut în părculeţ un prichindel plin de gropiţe care se-mpiedica în ghetuţe când taică-său l-a strigat: Iustinian!
Teodora, eu am văzut că tu împărăţeşti într-o minunată lume, cea matlasată, cu tablouri întoarse de pe dos, figuri şi celelalte cărţi.
Să ştii că mie îmi place să beau Tedi. N-o lua personal! 🙂
@Veronica:
Daaaa….nu credeam să încep a mai răscoli vreodată… 🙂
Toată leapşa spre bine, am lămurit-o cu apelativul ăsta corcit, de suc cu vitamine. 🙂 Aş fi vrut să sucesc mai frumos amintirile, dar cred că tocmai am reuşit să le rup de tot picioarele…of… 🙂
@Zvârluga:
Şi mie îmi place sucul, să ştii, e uşor digerabil! Cât despre cele împărăteşti şi cele sfinte, deh, nu sunt pentru mine, ce să fac…
Aaaa…am vrut să îmi cer scuze că nu am pus fotografie, nu am niciuna!
(… nazuri. 🙂 fă-ţi-le pe toate)
[…] şi răspunsul veronicăi niculescu căreia i-au răspuns ora25 şi teodora coman Share | Posted 20 Jan 2012 in leapşăby moni stanila previousleapşa […]
e bine acă nu ai avut vecine pensionare care să contabilizeze săriturile pe scări. Eu am primit discuri cu Stela Popescu și Angela Similea pentru că moș Gerilă uita mereu de ursul panda care făcea baloane de săpun.
@ Ana
Daaa, pe vremea lui Ceauşescu, Moş Crăciun devenise clandestin iar Moş Gerilă, cam uituc, încurca bine borcanele… 🙂
Nici eu, Tedi, nu m-am putut obisnui cu numele meu, Vladimir, decat sub o forma diminutivala, Vladi . Suna mult mai….cald, ma simt mai aproape de persoanele care imi Vladi decat cele care imi zic Vladimir sau Vlad, desi in facultate ma recomandam Vlad .
L-am auzit pe şeful tău spunându-ţi Vladimir, ia vezi cum rezolvi problema! 🙂