Tot Ovidiu Nimigean. Numai că alt poem decât cel postat de Radu. S-a nimerit să fie acelaşi autor pe ambele bloguri pentru că eu am vrut să adaptez versurile la un desen de-al lui Florin Pucă, în care spaţiul se traversează aporetic, cam ca broasca ţestoasă a lui Zenon. Şi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, şi în zig-zag! Labirintic. Câţiva omuleţi se văd plasaţi pe traiectoriile complicate impuse de razele soarelui, care fracturează suprafaţa şi se unesc într-o încrengătură neagră. În partea cea mai de sus a imaginii, înscris într-o rotundă şi sfidătoare inaccesibilitate, se află un scaun gol, „nepăsătoarea tăcere a centrului„. O găsiţi la mijlocul filmuleţului (imaginea nr. 13 în ordinea derulării).
cunoscătorii ştiu
voi nume de apel muze şi zei dumnezeule isuse
ce repede aţi ieşit din poeziile mele
vă mai păstrez ici-colo pentru un palid efect retoric
captatio perversă îndreptată
spre cei mulţi umili
sau tiflă
adresată limbii stăpânitoare
am circumscris – ce era să fac? – am circumscris
cu nume cu verbe cu figuri cu gândiri şi cu imagini
nepăsătoarea tăcere a centrului
cunoscătorii ştiu asta
cunoscătorii ştiu:
singura justificare a scrisului este
autonegarea
singura justificare a autonegării –
poezia
postat de Teodora
N: Am primit de la Cerculeţ – căruia îi mulţumesc încă o dată – imaginea cu pricina. (“nepăsătoarea tăcere a centrului”). Chiar şi aşa, eu zic că nu strică dacă vedeţi via youtube şi alte desene de-ale lui Florin Pucă, atât de greu de găsit. 🙂
E cumva vorba despre „nepăsătoarea tăcere a centrului” ?
Exact! 🙂 Nu ştiu cum se numeşte lucrarea aceasta, pe care nu am găsit-o nicicum, dar care îmi place foarte mult.
Mulţumesc!