Poemul de sâmbăta asta

Tot Ovidiu Nimigean. Numai că alt poem decât cel postat de Radu. S-a nimerit să fie acelaşi autor pe ambele bloguri pentru că eu am vrut să adaptez  versurile la un desen de-al lui Florin Pucă, în care spaţiul se traversează aporetic, cam ca broasca ţestoasă a lui Zenon.  Şi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, şi în zig-zag! Labirintic. Câţiva omuleţi se văd plasaţi  pe traiectoriile complicate impuse de razele soarelui, care fracturează suprafaţa şi se unesc  într-o încrengătură neagră. În partea cea mai de sus a imaginii, înscris într-o rotundă şi sfidătoare inaccesibilitate,  se află un scaun gol, „nepăsătoarea tăcere a centrului„. O găsiţi la mijlocul filmuleţului (imaginea nr. 13 în ordinea derulării).

cunoscătorii ştiu

voi nume de apel muze şi zei dumnezeule isuse

ce repede aţi ieşit din poeziile mele

vă mai păstrez ici-colo pentru un palid efect retoric

captatio perversă îndreptată

spre cei mulţi umili

 

sau tiflă

adresată limbii stăpânitoare

 

am circumscris – ce era să fac? – am circumscris

cu nume cu verbe cu figuri cu gândiri şi cu imagini

nepăsătoarea tăcere a centrului

 

cunoscătorii ştiu asta

 

cunoscătorii ştiu:

singura justificare a scrisului este

autonegarea

 

singura justificare a autonegării –

poezia

 

postat de Teodora

N: Am primit de la Cerculeţ – căruia îi mulţumesc încă o dată – imaginea cu pricina.   (“nepăsătoarea tăcere a centrului”).  Chiar şi aşa, eu zic că nu strică dacă vedeţi via youtube şi alte desene de-ale lui Florin Pucă, atât de greu de găsit.      🙂

Anunțuri