Poemul de sâmbătă

                      (…) În glasu-adânc al stranei Voi mesteca legenda cea veche a Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu geamătul tău aspru ca murmurele mării… Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: ,,Că tot ce e în lume e vrednic ca să piară…” Tu ai smuncit infernul ca să-l arunci în stele. Cu cârduri [...]

Citeşte articolul complet »

Dor demonic

Iar m-a apucat năravul analogiilor. Eminescu şi Fussli, gata! De mult îmi stătea capul la asta… Amândoi mă lasă perplecşi prin forţa vizionară, aşa cum figura alegorică a Tăcerii se întoarce în ea însăşi, ascunsă de perdeaua propriului păr. Când am dat cu ochii pentru prima dată de Fussli, m-am gândit imediat la cele patru versuri preferate din Scrisoarea a [...]

Citeşte articolul complet »

“Astfel ai trecut de al lumii hotar.”

Probabil că Eminescu nu ştia că “străina gură” i-a spus un adevăr mult mai adânc decât cel al unei evaziuni romantice: cel al propriei nemuriri, instalată cel mai bine în regalitatea limbajului. Cum se apropie data de 15, am pus mâna iarăşi pe volumul de poezii din dorinţa mocnită de a parazita, o vreme, pe corpul poemelor, de a-mi lăsa funcţiile vitale pe [...]

Citeşte articolul complet »