Mă las instigată de frumuseţea care nu îşi găseşte locul şi roieşte, înconjurată de păsări, doar pentru a se evaza în sensul acelor de cearsornic, mereu acoperită cu volanele unei rochii şi cele ale cerului.
foto: Norman Parkinson
postat de Teodora
Like this:
4 bloggers like this post.
Eu ori sunt prost, or fraza asta n-are sens. Cel mai probabil sunt prost, dar poate mi-o explici si mie (ca la prosti)
Nu avea sens, am şters ‘invers’, ai tu dreptate!
A. Sigur? Nu cumva ma menajezi, stiind ca oricum nu o sa inteleg nici daca imi explici?
Uită-te la răspunsul anterior.
Dinamica imaginii, a rochiei stârnite de vânt, e de jos în sus, deci e în sensul acelor de ceasornic, nu invers, cum era iniţial.
Tu vrei sa ma zapacesti.
Deloc, chiar deloc! Departe de mine intenţia asta! E doar un exerciţiu de transpunere în cuvinte a dinamicii interne a unei imagini. Nu prea reuşit, se pare.
Oricum, imaginea contează, nu-i aşa?
Faptul ca eu nu am inclinatii catre asa ceva nu inseamna ca nu ti-a reusit tie.
Eu mă tot uit la minunăţia asta fâlfâitoare între cer şi pământ şi nu pot să fac decât ca ăia mici când sunt întrebaţi: îţi place? şi ei dau repede din cap, cu buzele strânse şi parcă ţinându-şi respiraţia, ca să nu le scape aerul mirării.
Să ştii că e o zvârlugă albastru-dantelată, dar na…nu am vrut să intru în conflict cu tine pentru copyright!
(Mulţumesc. Zvârluga roşeşte albastru-dantelat.
)
Roşeşte…sigur că da! Acum îmi dau seama că am fost exclusivistă cu albastrul, zvârluga din imagine are, pe rochie, şi pătrăţele de roşu, aşa că, uite, roşeşti cadrilat!
Şi dacă duc gândul mai departe, un pătrat întins în zâmbet se deformează şi devine, prin natura lui elastică, un romb…
asta-i în ciuda fulgilor de ceasornic!
Mişto fulgii tăi cu care izbucneşti a lacrimi sau fulgii de hipotoptan!
Cele învăluite fiind o specie a frumosului
@ ana dobrescu:
Aşa este, mai ales că ştii bine despre ce vorbeşti, ţi-am urmărit cu atenţie şi încântare schimbul inepuizabil de replici cu Ora25!
…Oră care tocmai a năpârlit un pic şi a lăsat patru învelişuri din zâmbetul ei galben aici…
eu mă mir și mă sperii încă de ce se ivește în mine uneori, când mă întălnesc cu rândurile altora.Are loc „efectul razelor X asupra ierburilor pitice de stepă”
Daaa….e minunat să fim loviţi în plex de propria frumuseţe pe care nu o bănuiam…ca să nu mai vorbim de a altora!