Am scos de prin nişele cutate ale minţii cei mai uitaţi şi înghesuiţi ani, le-am apretat învelişurile demodate, i-am pus pe umeraşe şi am încercat să fac un pic de lumină prin arborele meu geneanalogic. Am stat şi m-am încălzit la pâlpâirile lampioanelor colorate, fiindcă ştiu că, peste puţin timp, mi se va întâmpla din nou acelaşi lucru: voi plonja cinematic din minte în inimă şi voi suferi, până la vremea următorului bilanţ, de o uşoară formă de amnezie. Sau poate pur şi simplu voi dormita o mare parte din timp ghemuită într-unul dintre ventriculele fără muchii de cameră, fără unghere de vinovăţie, să mă cresc la loc, măcar până acolo unde , când am ajuns ultima dată, m-am bifat cu cruciuliţă… Să mă întregesc aici, doar inima e o placentă pentru adulţi!
foto: Tim Walker
postat de Teodora
Ia te iută, Teodora! Dacă postai un picuţ mai devreme articolul, nu mai era o problemă ţinuta mea pentru startul în 2012: mă căţăram pe creangă şi gata rochiţa!
Hmmm… frumoasă şi inedită imaginea inimii ca o “placentă” unde cresc adulţii. Le doresc oamenilor curajul şi puterea de “a plonja”, aşa cum spui tu. Iar ţie îţi doresc tot binele din lume. La mulţi ani!
Şi mulţumesc de vizită şi de urare.
Ou sont les robes d’antan, helas?! (Ba, eu mai am tricouri şi fuste din liceu, purtabile chiar:)…aşadar, există speranţă!
)
La mulţi-mulţi-mulţi ani fericiţi, Teodora!
Ştiam eu că vei da mingea la fileu!