Ce frumoasă şi adevărată e tensiunea discretă a imaginii lui Jock Sturges; este transpusă disputa vizuală inevitabilă între spaţialitatea exterioară, de dincoace de fereastră, şi cea subiectivă, prezentă în spatele pleoapelor, clar separate de fereastra-prag; ochiurile ei funcţionează ca nişte zăbrele simbolice care fragmentează imaginea şi îi lezează, subversiv, armonia. Băiatul (?)* din mijloc concentrează două tendinţe opuse în dinamica internă a fotografiei: cea de ieşire din cadrul impus de ramele ferestruicilor, ca într-un tablou manierist, prin alungirea aproape ostentativă nefirească a propriului trup, şi cea de contestare a aceleiaşi exteriorităţi printr-o închidere nesăţioasă a ochilor, tipică idealiştilor. Figura centrală, cu capul sprijinit pe una dintre muchii, este singura care are acces total la dimensiunea de afară, neincomodată de obstacolul intermediar al sticlei, şi totuşi el/ea o refuză prin blocarea premeditată a propriului câmp vizual, prin siguranţa neclintită asupra propriei lumi, care atrage privirile uimite ale celor din stânga şi din dreapta sa. Frumuseţea adevărată îţi dă, într-adevăr, strângere de ochi şi de inimă…
* Semn de bună îndoială venit de la Veronica! 
postat de Teodora
Minunata imagine.
As indrazni totusi sa cred ca sint trei fetite. Miinile celei din mijloc, codita impletita a celei din dreapta…
Si-as mai indrazni sa spun despre ochii inchisi – eu cred ca inseamna mai degraba a primi, decit a nega. Total. Cum doar in bezna se poate primi.
Minunat.
Da, Veronica, ai tu dreptate, subtilitatea îţi este caracteristică…tocmai de asta am folosit paradoxul wide shut, că e şi una (negare), şi alta (deschidere spre interioritate). Fetiţe…eu cred că sunt nişte androgini.
[...] noapte? Unde? PĂSTORIŢA: Aibi suflet bun, bǎrbate! BATŞEBA: Zǎu, judecaţi, nu-i pot lǎsa afarǎ! PĂSTORUL: Şi noi? OLI: Colindători! Ne ducem noi trei alǎturi, lângǎ cai. PĂSTORUL: [...]
Deci cuvântul-cheie e afară…
poza lui Jock S. mi-a amintit de Sally Mann sI copii ei…
@ brightie
Cine ştie cunoaşte!